O seară la Urgențe în București

DE Flavia Drăgan | Actualizat: 29.09.2021 - 17:43

Luni, când în Capitală erau confirmate peste 2.500 de cazuri noi, am ajuns și eu la Camera de Gardă a unui spital de urgență din București, cu o ureche umflată, după o noapte albă din cauza durerilor.

SHARE

În dimineața aceleiași zile, am sunat, la recomandarea asistentei medicului de familie, la două spitale de urgență, ca să văd cum este cu accesul în contextul pandemiei. Am fost descurajată să vin și mi s-a reccomandat să caut o clinică în cartierul unde locuiesc. M-am simțit umilită să explic la telefon unor oameni, în mod repetat, că am nevoie să mă vadă un doctor urgent, că n-am dormit toată noaptea, că durerile sunt îngrozitoare. Nici la clinică, unde plăteam integral consultația, n-am găsit nici un loc liber decât peste alte două zile.

Durerile au crescut în intensitate, iar seara am cedat: am plecat spre spital, deși fusesem descurajată, ba chiar o prietenă, a cărei mamă ar fi trebuit să se opereze la același spital, mi-a spus că medicul o sunase să îi spună că îi amână operația, dacă nu face vreo criză.

Am așteptat în fața secției de Primiri Urgențe, afară, pe un rând de bănci din plastic. Lângă mine, în picioare, o doamnă foarte absorbită de telefonul ei. O asistentă a venit să ne întrebe pe fiecare de ce suferim, iar doamna a răspuns, senină, că a venit la spital pentru că crede că este infectată cu COVID, că are toate simptomele și că vrea să se testeze.

În spatele asistentei, apare una dintre doctorițele de gardă și i se adresează femeii, exasperată, pe un ton amar: „Dar știți că trebuia să rămâneți izolată acasă și să chemați DSP-ul să vă testeze? De ce ați venit aici? Să dați și altora? Sunteți vaccinată?” Femeia răspunde tot la fel de senină: „Nu.” Doctorița continuă: „Nici nu am unde să vă testez. Am 30 de pacienți în containere, toți pozitivi confirmați. Și ei așteaptă să fie preluați”.

Asistenta vine cu soluția salvatoare: „O testăm pe bancă!”.

Intru, după vreo oră și jumătate de stat afară, împreună cu o altă tânără, într-un salon de UPU. În câteva minute, mai este adus și un tânăr. Un alt medic, tânăr, obosit, dar foarte amabil, ne ia la rând să ne completeze fișele. Am aflat că ne-au pus pe toți trei la consultat odată pentru că eram cu toții vaccinați. În timp ce eu povesteam despre urechea mea, medicul îi punea o branulă fetei de lângă mine, iar o altă asistentă îi lua sânge tânărului. Am stat în salonul de la urgențe cam încă o oră, poate mai mult. Odată la 15 – 20 de minute, pe hol treceau tărgi de ambulanță, cu oameni suferinzi. Pe hol, când am intrat, o femeie în vârstă era întinsă pe o targă, cu o perfuzie. Din când în când, treceau medici și asistente echipați în costumul „cosmonaut”; mergeau la containerele cu pacienții COVID de afară.

Deodată, durerea mea de ureche (o otită externă), durerea abdominală a tinerei sau leșinul în plină stradă al băiatului de lângă noi ajung să pară neimportante. Medicii vorbesc pe holuri despre pacienți ventilați mecanic, intubați. O asistentă vorbește la telefon cu familia unui om, să anunțe că a ajuns la terapie intensivă. Încă un salon din spital e izolat, auzim alte discuții, acolo sunt numai pacienți pozitivi.

Și înțeleg de ce mi se recomandase de dimineață să nu vin aici. Medicii și asistentele aleargă dintr-o parte în alta, nu mai știu cum se se împartă ca să ajungă la toți pacienții.

Când am ieșit afară, portarul ne-a luat în primire: „Acum vă consultă câte doi odată?!”

Vreo alți opt oameni așteaptă pe băncile de plastic. Un tânăr, fără mască, vociferează: „Dar cât mai durează?” Îi explică unei asistente că el nu crede în COVID, că nu vrea să fie testat. Și-și aprinde o țigară, deși era înconjurat de afișe cu „fumatul interzis”.

Iar ambulanțele continuau să urle în timp ce intrau pe poarta spitalului.

Nu mi-ar fi greu să închei cu o morală, dar cred că voi, cei care citiți acest text, înțelegeți bine ce se întâmplă. Și dacă nu vă impresionează o poveste publicată pe pagina de Facebook a Comitetului de vaccinare care să vă facă să vă gândiți la vaccinare și la ce înseamnă boala asta pentru un om, pentru familia lui și pentru cei care îl îngrijesc, faceți o vizită la un spital. S-ar putea atunci să nu mai țineți cont nici de gafele enervante ale autorităților, de sfidarea lor, de declarațiile iresponsabile sau de-a dreptul tâmpite și să mergeți să vă vaccinați. Ca nici o asistentă să nu vă sune familia să îi spună că v-au intubat sau ca să sunați la Camera de Gardă cu o ureche umflată să vă spună că mai bine mergeți la o clinică de cartier.

 

Comentarii


© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.