Lichelismul politicienilor din Ardeal

DE Petre Bădică | Actualizat: 22.09.2018 - 16:39

Goana după funcții politice e la fel de mare oriunde în țară.

SHARE

”Ne-am asumat responsabilitatea guvernării prin votul dat de cetățeni și acest lucru îl vom duce până la capăt, până în 2020. Colegii care au cerut demisia domnului Dragnea nu cred că trebuie sancționați, a fost poziția lor, o respectăm, dar într-un partid politic decizia aparține majorității. Nu mă aștept să stea liniștiți, dar e treaba lor, avem responsabilitatea guvernării și trebuie să o ducem până la capăt”, a spus Iuliu Nosa, președintele PSD Sălaj

La alegerile parlamentare din 2016, în Sălaj au votat cu PSD doar 29%, cu 15% mai puțin decât media pe țară. Scorul a fost cu numai 2% mai mult decât PNL.  

 "Am discutat cu primarii din judeţ şi nu sunt de acord cu demisia preşedintelui PSD", a spus liderul PSD, Ioan Mang, plagiator dovedit, obligat să renunțe la poziția de ministru al Educației din acest motiv în primul guvern Ponta. În Bihor, PSD a obținut 33% la alegeri, de asemenea mult sub scorul national al partidului de 46%.

Potrivit surselor, niciun lider ardelean (excepție Timișoara, dar acolo vorbim de Banat) nu a votat în favoarea plecării lui Dragnea din fruntea. L-au susținut toți, probabil undeva în jur de 15.

În schimb, au cerut demisia lui Dragnea, liderul PSD din Olt (67% în alegeri, mai mult decât dublu față de Bihor) sau cel din Brăila (56% - aproape dublu față de Sălaj).

De altfel, ardelenii au fost cei mai vocali apărători ai lui Dragnea. Vocea celor de mai sus (dar și a liderilor PSD Maramureș sau Satu Mare) s-au auzit la fel de clar ca cea a lui Codrin Ștefănescu.

De ce de au votat PSD-iștii din Ardeal (o zonă care susține, în majoritate partidele „dreapta”) cu răul cel mai mare – (dictatorul) Dragnea, în loc să opteze pentru soluția „soft”: Firea &Tudose& Stănescu.

Răspunsul: din cel mai abject interes. Ardelenii din PSD sunt priviți, de la centru, ca niște paria pentru rezultatele modeste obținute la fiecare alegeri. Sunt disprețuiți și marginalizați. Nu li se cere niciodată opinia în nicio decizie importantă de partid. În guvern, abia găsim „o pilă” plasată la Ministerul Sportului, venită de pe la Bihor sau pe ministrul pentru românii de pretutindeni care vine din Hunedoara. Ministere cu buget mic.

Liderii PSD din Ardeal au votat, în unanimitate cu Dragnea pentru că, prima oară în istoria PSD, l-au prins la cotitură pe șeful de moment al partidului. I-au condiționat susținerea de primirea unor funcții, probabil prin ministere. Așa că, să vă așteptați ca ardelenii să concureze Teleormanul în guvern după remanierea din octombrie.


Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te