Între prostie, minciună și ranchiună

DE Alexandru Călinescu | Actualizat: 17.08.2018 - 07:25

Multe sunt motivele care mă determină să am cea mai proastă părere (mă exprim eufemistic) despre PSD.

SHARE

Dintre ele, unul s-a impus cu tot mai mare insistență. I-am urmărit pe reprezentanții partidului (cei pe care partidul însuși îi consideră demni de a fi vizibili), i-am auzit vorbind, rostind discursuri, exprimându-se în dezbateri televizate. Și mi-a apărut limpede un lucru: acești oameni sunt incapabili de dialog, cu ei comunicarea este imposibilă. 

Sigur, cea mai frapantă trăsătură comună este, în cazul lor, prostia. Precizare importantă însă: prostia nu exclude câtuși de puțin șiretenia și ticăloșia. Uitați-vă cum este împins în față, la diferite televiziuni, să se pronunțe pe cele mai variate subiecte, Liviu Pop.
În mod normal, pe un asemenea individ ar trebui să-l ferești de privirile publicului, dată fiind precaritatea lui intelectuală. Ei bine, nu. Liviu Pop e omniprezent, debitează conștiincios lecția, emite, cu figura lui ingenuă – minciuni în cascadă.

Fiindcă aceste personaje, iarăși precizare esențială, sunt profesioniști ai minciunii. Te mint în față, privindu-te în ochi și – culme a perversității – acuzându-i pe alții de minciună. Iată de ce se simt în mediul lor natural la posturile TV unde falsificarea adevărului este politică editorială și ține loc de reper moral.

Dar și atunci când mint (deci mai tot timpul), discursul lor e de o sărăcie dezolantă. E plin de clișee, de locuri comune, e previzibil și redundant.  Să nu-i nedreptățim însă pe cei care, prin meritele lor, se detașează din această magmă uniformizatoare.
Se pare că Tudorel Toader nu este membru PSD dar, dacă va fi primit în partid, drept ar fi să i se acorde, din oficiu, o vechime de câteva decenii. Putem vorbi, în cazul său, de prostie ? Da, în măsura în care perseverează în gesturi și intervenții prostești. Este, apoi, un maestru, un virtuoz al limbii de lemn, capabil să-și anestezieze auditoriul prin inconfundabila-i vorbire monotonă, ce pare a nu se sfârși niciodată.
Ceea ce îl particularizează cu adevărat sunt însă nebănuitele rezerve de ranchiună. De acord, ranchiunoși sunt toți pesediștii, dar la Toader ranchiuna capătă dimensiuni patologice. E în stare să o urmărească pe dna. Kovesi până în pânzele albe, îi pândește și îi persecută pe toți ce au stat în preajma fostei șefe DNA sau pe cei care nu i-au cântat lui, ministrului, în strună.
Ranchiunos maladiv, Tudorel Toader a apărut ca persoana ideală capabilă să exorcizeze ranchiuna acumulată, de-a lungul anilor, în partid. De aici, acel strigăt patetic, de neuitat: „Tudorele, fă ceva !“.

Alexandru Călinescu este eseist, critic literar, profesor la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iași, și contributor la platforma de opinii Marginalia

Comentarii


© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.