Foarte puțini miniștri de Finanțe din guvernele de după '90 au avut cu adevărat influență politică în propriile partide. Cel mai adesea, au fost priviți ca niște tehnocrați care știu contabilitate, antipatici, înjurați de toată lumea (pentru că niciodată nu sunt bani), fără nici o șansă să aibă o carieră politică.
Din acest punct de vedere, Florin Vasile Cîțu se încadrează perfect în plutonul miniștrilor de Finanțe "obișnuiți" (îi las la o parte pe Orlando Teodorovici, discotecarul ahtiat după imagine - dar nici el nu a avut performanțe politice notabile - , și pe Darius Vâlcov, un gangster de Slatina care a aburit un țăran de Gratia să-i dea pe mână bugetul țării).
Ca imagine, spre deosebire de mulți dintre predecesorii săi, Cîțu este un produs cultural al anilor '90, de unde i-au rămas câteva șuvițe pe care se încăpățânează să le păstreze și să le vopsească în amintirea orelor de ascultat Metallica la walkman în timp ce rezolva ecuații. Iar înfățișarea s-ar putea să-l ajute când merge în Vama Veche. Dar numai acolo.
Când merge la Guvern, Cîțu are nevoie de altceva. De legitimitate politică, de exemplu. Sau, mai pe românește, să fie măcar informat despre ce urmează colegii lui de Executiv să facă, dacă nu consultat. Mai ales când e vorba despre un proiect prezentat ca salvarea țării de la criza provocată de o pandemie.
În privința Planului Național de Redresare și Reziliență, premierul Cîțu a făcut mai degrabă figură de manechin de plastic pus în geam ca să-l vadă Bruxelles-ul, dar nici asta prea des. Când ministrul Ghinea a decis să secretizeze observațiile venite de la Comisia Europeană pe draft-urile de PNRR, Cîțu nu a avut nici o poziție. Ar fi fost util ca tot procesul de compunere a Planului să fi fost public și ministerele să fi fost mult mai transparente, dar premierul a avut alte priorități.
Între timp, de la București, Ghinea înjura Comisia Europeană cu argumentele suveraniștilor din toată Europa: UE este o monstruozitate politico-birocratică.
Mai mult, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene nu se putea pune de acord pe ce e PNRR nici măcar cu un secretar de stat din propriul minister. Ceea ce, desigur, ajuta mult la cum era perceput acest PNRR de către societate.
În paralel, speranța de la Sănătate, Vlad Voiculescu, reușea să încropească un capitol al PNRR care era desființat de Bruxelles.
În ce-i privește pe ceilalți miniștri, au existat informații publice doar în privința autostrăzilor pe care Drulă de la Transporturi a încercat (și, din ce se pare, și reușit) să le facă finanțabile prin PNRR. Altfel, însă, reforma salarizării și cea a pensiilor, în sarcina Ministerului Muncii, sunt mai misterioase decât găurile negre. Iar mult invocata digitalizare a birocrației publice (responsabilitatea ministrului Teleman) este, în cel mai bun caz, o schiță de proiect. Până acum, nu e clar deloc dacă ceilalți deținători de portofolii s-au implicat în vreun fel în procesul de construcție a PNRR.
Cu chiu, cu vai, însă, Planul a fost depus. Apoi a urmat ce era de așteptat: critici pe spații largi de la Bruxelles și niște scuze lamentabile de la premierul Cîțu ("nu am fost foarte clari").
La pachet, prim-ministrul a făcut și pe zmeul: a cerut ca nici un funcționar să nu plece în concediu până la remedierea deficiențelor descoperite de Comisia Europeană. Urmarea, râsu'-plânsu': mai întâi și-a luat concediu chiar coordonatorul cu rol tehnic al PNRR, Nicolae Toderaș, apoi și șefa acestuia din MIPE, Teodora Preoteasa.
Nici nu e de mirare, după ce Planul a fost rezultatul unei încropeli umflate artistic chiar de premier. Iar cazul spitalelor noi care sunt, în cel mai bun caz, anexe noi la spitale vechi este emblematic pentru propaganda ieftină și cam debilă făcută PNRR-ului.
Am explicat de ce cred că 2026 poate fi anul Planului Național de Ratări și Regrete în loc de cel al Redresării și Rezilienței și de ce principalii vinovați ar fi Ghinea și Orban.
Dar trebuie spus că o responsabilitate la fel de mare o are premierul Florin Vasile Cîțu care a făcut doar pe chibițu' în acest proces. Explicabil, de altfel: prim-ministrul are nevoie de patalama de la coaliția de guvernare ca să le ceară câte ceva miniștrilor, care sunt niște daci liberi pe la ședințele de Guvern, înfricoșați doar să nu cadă cerul propriului partid pe ei. Și, în al doilea rând, Cîțu nu are nici măcar susținerea propriului partid: miniștrii au fost puși de Orban iar filialele care pretind acum că-l vor pe premier la șefia PNL depind, încă, de Ludovic Orban, actualul președinte al partidului.
Și dacă va prelua în septembrie șefia PNL, PNRR este un tren pierdut iar Cîțu poate, cel mult, să urce din mers, dacă se va grăbi suficient de tare.
