Documentul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) depus de România este aproape un miracol. Câteva adevăruri simple, ocolite de mai toată lumea în discuțiile publice, explică de ce PNRR-ul românesc a fost aproape de o catastrofă:
- ministrul Cristian Ghinea nu deținea experiența necesară coordonării unui astfel de plan;
- politic, partidele de la guvernare au petrecut mai mult timp pentru a se sabota unele pe celelalte decât pentru a colabora la realizarea PNRR;
- la nivelul fiecărui minister, incompetența și necunoașterea domeniului gestionat sunt mai prezente decât capacitatea de a propune soluții pentru probleme;
- politic, nu există un proiect de țară din care să rezulte priorități clare, linii de acțiune, proiecte pe termen lung, indiferent de garnitura politică aflată la guvernare.
Cu toate acestea, PNRR a fost conceput și depus. Puteți afla de aici totul despre acest Plan.
Miza financiară este enormă: cheltuirea a peste 29 de miliarde de euro în numai cinci ani. Jumătate din acești bani sunt "gratuiți", granturi, cealaltă jumătate - împrumuturi cu dobânzi foarte avantajoase. O privire asupra planului arată că PNRR este, pentru România, un ajutor nesperat în vremuri pandemic-economice foarte complicate.
Pe fond, însă, în afară de autostrada A7 și, poate, de proiectul de digitalizare a administrației publice (destul de vag, totuși), nici un mare proiect din Planul Național de Redresare și Reziliență nu poate fi socotit structural esențial (proiectul de reformă a pensiilor ar putea fi considerat astfel, dacă nu ar fi și mai neclar decât cel al digitalizării administrației publice).
Restul proiectelor cuprinse în PNRR sunt cârpeli. Necesare, dar cârpeli. În unele cazuri, cârpelile au fost publicitar umflate să pară mai impozante, cum e cazul "spitalelor noi".
Dar, dacă toate cârpelile vor fi duse la bun sfârșit, România va arăta mai bine peste cinci ani.
Până atunci, însă, să nu uităm de ce este nevoie:
- o funcționare impecabilă a instituțiilor locale și centrale care trebuie să cheltuie banii în numai cinci ani;
- instituirea la MIPE a structurilor de coordonare și control a tuturor proiectelor PNRR;
- o înțelegere politică deplină între partidele aflate la guvernare nu doar pentru implementarea proiectelor de infrastructură, ci și pentru realizarea reformelor care necesită legislație nouă;
- cât mai puțină corupție.
Cunosc destul de bine peisajul politico-administrativ național, așa că nu sunt prea optimist. Mă aștept ca, la finalul acestui cincinal, să contemplăm cu toții nu beneficiile Planului Național de Redresare și Reziliență, ci dezastrul Planului Național de Ratări și Regrete. Sper doar să mă înșel.
