Anul trecut, am fost o săptămână în Neamț și încă niște zile în Dolj, împreună cu o colegă de la Newsweek România, Flavia-Andreea. Am mers să documentăm o serie de articole pentru o campanie a revistei, care s-a numit „Uciși din grija statului”.
Era vorba despre copiii care erau în centrele de plasament și care muriseră în perioada 2013 – 2017. În total, 362 de copii morți. Un număr uriaș.
N-am să povestesc detaliat ce am scris atunci, articolele pot fi găsite pe site, însă altceva vreau să spun.
În Neamț, am mers și acasă la o familie care avea opt copii. Șase fuseseră dați în grija statului, dintre care unul, un băiețel de 11 ani, murise.
Vasile s-a înecat în Canalul de la Stejaru-Pângărați, după ce fugise, într-o seară, din centru, împreună cu un alt băiat.
Fugise acasă, îi era dor de părinți. În acte, s-a scris că a fost un accident. Alte două copile, de cinci ani și de doi ani, erau ținute acasă, într-o mizerie de nedescris.
Mama lor primise - de la o organizație care i-a dat ajutoare - săpun, detergent, șampon, tot felul de produse de igienă și de curățenie.
Toate erau aliniate pe dulapul din bucătărie, dar nimeni nu se atingea de ele.
Casa era nu doar sărăcăcioasă, nu asta ar fi fost problema, pentru că era clar că oamenii erau și săraci.
Dar casa era mizerabilă, iar pentru a face curat, chiar nu cred că e nevoie să fii bogat.
Cele două fetițe, ținute aproape goale-pușcă prin curte, erau și murdare, și lihnite de foame. Când le-am înrebat ce mâncaseră în ziua aceea, mi-au răspuns așa: „Nimic”.
Copilele se jucau în curte cu un șoarece mort. Asta era jucăria lor, un șoarece mort. Fetița cea mică respira foarte greu, mama ne-a spus că are o boală de inimă.
Nu știu dacă era așa sau avea alte boli. Nu existau documente medicale, iar copilei nu i se făcuseră niște investigații de specialitate, nu urma vreun tratament.
Asistentul social, preotul, sătenii, primarul, poliția, toți știau de această familie. Nimeni nu făcea nimic.
Un alt copil din cei opt frați, o fată, Marimar, fusese dată de părinți unor rude, ca să o crească.
Nu pe acte, ci pur și simplu dată. La noua familie, fata, la 13 ani, a fost violată de șapte bărbați, unul dintre ei fiind chiar băiatul familiei care o luase în grijă. Marimar a ajuns aproape moartă la spital, așa a aflat și poliția de ea.
După episodul ăsta, părinții au fost decăzuți din drepturi (doar în privința fetei), iar Marimar a fost dusă la orfelinat.
Mama celor opt copii nu muncise niciodată, iar de familie se ocupa așa cum v-am povestit.
Tatăl muncea cu ziua, când și pe unde apuca. Un lucru mi-a mai rămas în minte din acel loc de unde am plecat neom.
Ziua în care a murit Vasile am aflat-o din actele poliției și de pe crucea din cimitir. Mama lui nu-și mai amintea acest detaliu.
Melek, 15 ani, o fetiță lăsată în grija statului, după ce tatăl a abandonat-o, iar mama a plecat la muncă în străinătate, s-a sinucis.
Copila ajunsese depresivă, se tăia pe mâini, pe picioare, fugea din orfelinat, o găseau și o aduceau cu poliția sau se întorcea singură, apoi iar fugea, intrase și într-un anturaj prost, suferea după mamă, deși vorbea des cu ea.
În final, s-a aruncat în Lacul Bâtca Doamnei și s-a sinucis. Șeful centrului de plasament în care fusese fata ne-a spus, cu scârbă, că Melek își „căuta mereu băieți mai mari cu care să facă sex” (nu-mi imaginez ce discuții purtau cu fata).
Iar șefa DGASPC Neamț ne-a asigurat că „s-a făcut tot ce s-a putut” pentru Melek. Tot ce s-a putut din partea statului a însemnat ca un copil să ajungă să se omoare.
Citește și Uciși din grija statului. Melek putea fi salvată: „Mamă, eu m-am săturat de absolut tot!“
Cazurile astea despre care v-am spus acum nu sunt excepții. Multe dintre centrele în care ajung minorii au fost renovate, arată bine, dar e un cimitir sufletesc înăuntru.
Sunt copii care se sinucid, alții mor după ce fug din orfelinate, suferința după părinți este enormă, acasă nu-i așteaptă nimeni, nicăieri nu-i așeaptă nimeni, dramele lor sunt imposibil de imaginat.
De ce am scris toate astea e nu pentru a reproșa că autoritățile se ocupă acum de cazul Sorinei.
E normal ca poliția, procurorii, judecătorii să intervină, dacă, cu adevărat, e de intervenit în acest caz. E important să înțelegem ce se întâmplă și să oprim niște abuzuri, dacă ele sunt.
Citește și Uciși din grija statului. 362 de copii au murit în grija statului, în cinci ani
Silă îmi provoacă, însă, intervenția politicienilor – de la Dăncilă la Birchall, Tăriceanu etc – în povestea asta.
Și știu că ei o fac nu pentru că îi interesează ce e cu acești copii abandonați, ci doar pentru că s-au agățat de acest caz din care speră să câștige niște imagine bună.
Sper să nu facă același lucru și procurorii. Sper.
Mă gândesc, însă, cu groază că statul ăsta defect la cap în care trăim ar putea „rezolva” cazul Sorinei așa cum am văzut că a „rezolvat” multe alte cazuri în care copiii au ajuns să fugă din orfelinate.
Depresivi, ținuți cu sedative, consiliați numai Dumnezeu știe cum. Nedoriți de nimeni. Sau morți cu zile.
