Alexandru Muraru: Există un curent majoritar în PNL care respinge orice idee de alianță cu PSD
Deputatul Alexandru Muraru, vicepreşedintele al PNL, a afirmat, marţi, că există un curent majoritar în Parlament care respinge orice idee de alianţă sau de liste comune cu PSD.
"Eu am văzut între cei, poate, peste 20 de colegi care au luat cuvântul aseară că există un curent majoritar în PNL care dezavuează cu totul şi respinge orice idee sau propunere care ar putea alătura din nou PNL cu PSD - nu într-o coaliţie, mă refer într-o alianţă sau într-o listă comună. Şi acest lucru, din punctul meu de vedere, este foarte vizibil - că PNL nu va mai putea face vreo alianţă electorală sau vreo listă comună cu PSD, din cauze cunoscute: comportamentul lor într-o asemenea formulă, faptul că de obicei ne-am neglijat de multe ori electoratul şi că am fost părtaşi la nişte decizii pe care le-a luat Partidul Social Democrat.
Citește și: Ilie Bolojan: Primăriile României depind masiv de Guvern. 83% din bugete vin de la București
Alexandru Muraru: Există un curent majoritar în PNL care respinge orice idee de alianță cu PSD
Nu suntem în această situaţie, acum suntem într-o coaliţie cu patru partide, dar vreau să vă spun că, în perspectiva lui 2028 sau chiar după 2028, PNL nu mai poate intra într-o asemenea aventură de a face vreo asemenea construcţie cu PSD. O coaliţie da. Am spus că într-o coaliţie fiecare îşi păstrează identitatea şi merge prin forţe proprii sau în altă construcţie politică, dar nu cu Partidul Social Democrat", a declarat Muraru la Parlament.
Întrebat dacă se încearcă destabilizarea lui Ilie Bolojan, el a negat, dar consideră că "PSD proiectează o imagine de subminare" a acestuia.
"Nu se încearcă destabilizarea lui Ilie Bolojan, ci PSD, prin canalele şi mijloacele pe care le controlează, politice sau mediatice, nu face altceva decât să proiecteze această imagine de subminare a lui Ilie Bolojan sau lipsă de încredere a lui Ilie Bolojan din interiorul PNL, lucru care, din punctul meu de vedere, s-a dezavuat aseară prin acel vot masiv, covârşitor de încredere în premier", a argumentat deputatul.
În ceea ce priveşte posibilitatea ca PSD să-i coordoneze pe unii liberali, Muraru a comentat: "Mi-e greu să cred că PSD are acces la unii liberali încât să le modifice opiniile politice sau discursul. Cred că pot fi în unele cazuri colegi care privesc situaţia la nivel naţional sau politic pe viitor, în funcţie de specificul local".
Biroul Politic Naţional al PNL i-a acordat un vot de încredere luni seara preşedintelui partidului, premierul Ilie Bolojan, confirmând sprijinul majoritar pentru liderul formaţiunii. Conform unui comunicat al PNL, au fost înregistrate 47 de voturi "pentru" şi trei voturi "împotrivă", arată Agerpres