vineri 05 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia îşi suspendă activitatea din cauza OUG 7

Data publicării: 26.02.2019 • 16:44 Data actualizării: 26.02.2019 • 16:49

Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia a transmis că procurorii au hotărât în unanimitate, în cadrul Adunării General de marți, să își suspende activitatea începând de miercuri, din cauza modificărilor aduse la legile justiției prin OUG 7.

De asemenea, o altă decizie luată a fost decizia de suspendare a activităţii începând din 27 februarie, procurorii urmând a-şi desfăşura activitatea doar în acele cauze în care se apreciază că există urgenţă. O nouă Adunare Generală va fi convocată în perioada 4-8 martie pentru a se stabili dacă se menţine suspendarea activităţii, potrivit News.ro.

DIICOT a anunțat, luni, că-și suspendă activitatea între orele 08-12 în fiecare zi, în intervalul 02.-08.03.2019, în semn de protest faţă de OUG 7. În acest interval vor fi soluţionate doar urgenţele, respectiv cauzele cu arestaţi sau alte situaţii operative ce nu suportă amânare. Ei spun că OUG afectează stabilitatea sistemului de justiţie, fiind a patra modificare legislativă într-un interval de 6 luni, prin ordonanţă de urgenţă, a „legilor justiţiei”.

Citește și: DIICOT, condusă de un loial PSD, își suspendă activitatea în semn de protest față de OUG pe Justiție

„Adunarea Generală a procurorilor DIICOT, cu majoritate de voturi a luat în discuţie următoarele modalităţi de protest graduale până la abrogarea dispoziţiilor mai sus criticate şi a hotărât: suspendarea activităţii între orele 08-12 în fiecare zi, în intervalul 02.-08.03.2019. In acest interval de timp vor fi soluţionate doar urgenţele, respectiv cauzele cu arestaţi sau alte situaţii operative ce nu suporta amânare; publicarea formelor de protest pe site-ul D.I.I.C.O.T”, a anunţat DIICOT în hotărârea privind mandatul reprezentanţilor instituţiei la discuţiile cu premierul Viorica Dăncilă pe tema OUG 7.

Citește și: Parchetul General, în grevă japoneză, în semn de protest față de OUG 7

Și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au decis să îşi suspende activitatea de luni până joi, inclusiv, nemulţumiţi de OUG 7.

Parchetul Tribunalului Brașov a anunțat de asemenea, vinerea trecută, că a decis să își suspende activitatea timp de o săptămână în semn de protest.

Alte două Parchete - Parchetul Tribunalului București și Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești - au anunțat, tot vinerea trecută, că vor suspenda activitatea cu publicul timp de o săptămână.

Citește și: Legături bolnăvicioase. Motivul pentru care Asociația Procurorilor susține Ordonanța lui Toader

Mai multe articole din secțiunea Justiție

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră