miercuri 04 noiembrie
EUR 5.3443 USD 4.7518
Abonează-te
Newsweek România

UAIC Iaşi decide destituirea lectorului Alexandru Toader, arestat pentru viol şi agresiune sexuală

Data publicării: 04.11.2026 • 18:01
Alexandru Toader Foto: Pexels (imagine cu rol ilustrativ)
Alexandru Toader Foto: Pexels (imagine cu rol ilustrativ)

Comisia de Etică a Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) a hotărât destituirea lectorului Alexandru Toader din funcţia didactică, după ce a acesta a fost arestat pentru viol şi agresiune sexuală.

Alexandru Toader a primit iniţial mandat de arestare pentru 30 de zile, decizia fiind emisă de Curtea de Apel Iaşi, dar în urma recursului, ÎCCJ a decis marţi plasarea acestuia în arest la domiciliu.

Comisia de Etică a universităţii ieşene a finalizat analiza cazului lectorului univ. dr. Ionuţ-Alexandru Toader şi a hotărât destituirea acestuia din funcţia didactică. Decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile. 

UAIC Iaşi decide destituirea lectorului Alexandru Toader, arestat pentru viol şi agresiune sexuală

„Comisia de Etică a constatat că lectorul univ. dr. Ionuţ-Alexandru Toader, cadru didactic al Facultăţii de Drept, a săvârşit abaterile de la normele de etică şi deontologie universitară prevăzute de Legea nr. 199/2023 şi de Codul de etică UAIC din 23.05.2019, şi anume folosirea abuzivă a calităţii de membru al comunităţii academice, hărţuirea şi condiţionarea evaluării de favoruri sexuale, inclusiv prin atitudini implicite”, a transmis miercuri UAIC.

Totodată, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi îşi exprimă „profunda compasiune şi solidaritate faţă de studentele afectate de faptele de hărţuire sexuală constatate de Comisia de Etică a Universităţii în cazul Ionuţ-Alexandru Toader”.

„UAIC regretă suferinţa şi consecinţele pe care aceste experienţe le-au avut asupra vieţii personale, emoţionale şi academice a studentelor. Nicio persoană nu ar trebui să se simtă lipsită de siguranţă, respect sau demnitate în mediul universitar. UAIC condamnă ferm hărţuirea sexuală, incompatibilă cu valorile şi principiile instituţiei, şi subliniază că siguranţa, demnitatea şi drepturile membrilor comunităţii academice reprezintă priorităţi instituţionale”, mai arată conducerea universităţii din Iaşi.

Cât priveşte studentele care au decis să se retragă de la Facultatea de Drept, din cauza lectorului Alexandru Toader, universitatea a precizat că tinerele sunt binevenite să revină la cursuri.

„Studentele care au ocupat un loc finanţat de la bugetul de stat îşi vor putea relua studiile pe un loc finanţat de la bugetul de stat, iar cele care au studiat pe un loc cu taxă îşi vor putea relua studiile în aceleaşi condiţii. Întreruperea parcursului academic ca urmare a acestei situaţii nu trebuie să le aducă niciun dezavantaj”, mai afirmă UAIC.

Toader Ionuţ Alexandru, fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 19 zile. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a admis marţi contestaţia la măsura arestului preventiv.

Decizia este definitivă, conform News.ro

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în baza unei decizii luate de către magistraţii Curţii de Apel Iaşi.

Alexandru Toader este cercetat pentru viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală şi folosirea funcţiei în scop sexual.

El fusese reţinut de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Rectorul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Liviu George Maha, a anunţat că Alexandru Toader va avea interdicţia să desfăşoare activităţi didactice şi în situaţia în care măsura arestării preventive va fi anulată. Rectorul Liviu George Maha a precizat că decizia a fost luată de conducerea Facultăţii de Drept din cadrul universităţii.

Mai multe articole din secțiunea Justiție
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră