Budeanu a încheiat cu DNA în iulie un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul Hidroelectrica, potrivit unui comunicat al DNA.
Patron al unui trust de presă din care fac parte publicațiile Cancan, Prosport și Gândul, el a recunoscut că i-a dat mită Elenei Udrea 3,8 milioane de dolari din partea unui om de afaceri în dosarul ”băieților deștepți” de la Hidroelectrica.
Aceasta se întâmpla în 2011, când i-ar fi transmis Elenei Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului la acea dată, promisiunea unui om de afaceri de a-i oferi suma de 5 milioane de dolari pentru ca aceasta să-și exercite influența în vederea menținerii contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu firma de stat Hidroelectrica.
Ulterior, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, Radu Budeanu ar fi predat printr-un intermediar fostului ministru suma de 3,8 milioane de dolari, pusă la dispoziție de omul de afaceri, potrivit comunicatului DNA.
Pentru că și-a recunoscut vinovăția, Radu Budeanu va scăpa cu o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.