Administratorul unei firme cu profil medical, condamnat pentru că ar fi pus în pericol viaţa şi sănătatea a peste 500 de oameni, a fost achitat de Curtea de Apel Iași. Magistrații au considerat că procurorii au exagerat.
Condamnarea, cu executarea în regim de detenţie, a fost însoţită de o amendă penală de 750.000 lei pentru infracţiuni la siguranţa activităţilor nucleare, scrie Ziarul de Iași.
A pus în pericol viața a 500 de pacienți dar magistrații l-au achitat. Cum au motivat decizia
Apelul împotriva sentinţei a dus la o soluţie radical diferită: achitarea. Judecătorii au apreciat că procurorii exageraseră consecinţele faptelor, luând simpla posibilitate teoretică drept certitudine faptică, iar magistraţii instanţei inferioare le acceptaseră jocul.
Citește și: Spital COVID din linia I din Timișoara nu mai face tomografii, după ce s-a strigat aparatul
Marius B. era administratorul unei firme din Vaslui care se ocupa îndeosebi cu efectuarea de tomografii computerizate pentru pacienţii spitalelor.
În noiembrie 2015, firma intrase în faliment, Tribunalul Vaslui dispunând dizolvarea societăţii.
Totuşi, ea şi-a continuat activitatea, până în iulie 2016, când a fost supusă unui control coordonat de un inspector al Comisiei Naţionale de Control a Activităţilor Nucleare (CNCAN).
Controlul a fost urmat imediat de sigilarea instalaţiei de computer tomograf, dar şi de un denunţ formulat de CNCAN împotriva administratorului.
Autorizaţia de utilizare a aparatului CT expirase în octombrie 2015, iar folosirea de surse de radiaţii neautorizate este interzisă.
În plus, aparatul prezenta defecţiuni, iar mai multe avize necesare utilizării sale erau expirate. Denunţul a fost preluat spre analiză de procurorii biroului teritorial Vaslui al DIICOT.
În iulie 2020, dosarul era înaintat Tribunalului Vaslui, spre judecată.
La ce cantitate de radiații au fost expuși pacienții
Baza rechizitoriului întocmit de procurori a fost o definiţie legală. Doza maximă de radiaţii permisă în cazul populaţiei generale este de 1 miliSievert (1 mSv) anual.
Citește și: AFACERE PSD Cupola unui tomograf s-a prăbușit peste o pacientă, la Spitalul Județean din Timișoara
În anumite condiţii, se poate autoriza temporar de către CNCAN o limită anuală de până la 5 mSv.
Dar CT deţinut de firma lui Marius B. supunea pacienţii la doze de 1-20 mSv la o singură investigaţie.
Pentru expunerile medicale ale pacienților nu există o limită de doză a radiaţiilor. Dar aparatul nu mai era autorizat, deci persoanele investigate cu ajutorul lui nu mai puteau fi considerate pacienţi.
Se aprecia că „a existat posibilitatea ca o persoană din public, în urma unei expuneri nejustificate, să încaseze o doză peste 1 mSv şi, implicit, să fie supusă unui risc radiologic deosebit”.
După expirarea autorizaţiei, firma lui Marius B. decontase servicii de tomografie computerizată pentru 526 de persoane.
De asemenea, alte 31 de persoane fuseseră supuse investigaţiilor fără a avea o trimitere de la medic.
În cazul acestora din urmă, nivelul radiaţiilor încasate în urma investigaţiilor pleca de la 1,344 mSv, urcând până la 37,116 mSv, de aproape 40 de ori mai mare decât limita legală maxim permisă pentru populaţia generală.
O expertiză făcută în cauză arăta că „a existat posibilitatea pierderii controlului astfel încât să se încaseze în urma unui singur eveniment de acest fel o doză individuală mai mare decât limita anuală pentru o persoană din populaţie sau o doză colectivă de zece ori mai mare decât limita anuală de doză pentru o persoană din populaţie”.
Nu și-a recunoscut vina iar magistrații spun că procurorii au exagerat
Conform legii, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani fapta de care este acuzat cel care a făcut tomografiile. Magistraţii Tribunalului Vaslui au apreciat că acest risc a existat cel puţin pentru cei 31 de oameni care nu puteau fi consideraţi legal drept pacienţi.
Dar faptul că Marius B. refuzase să-şi recunoască vreo vină a făcut ca posibilitatea unei condamnări cu suspendare să fie aproape exclusă.
Cum administratorul mai fusese condamnat, cu suspendare, pentru evaziune fiscală, a făcut ca judecătorii vasluieni să se orienteze direct spre o condamnare cu executarea în regim de detenţie.
Astfel, Marius B. a primit o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 8 luni de detenţie, iar firma sa a fost amendată cu 750.000 de lei.
A făcut constestație și Curtea de Apel Iași i-a dat câștig de cauză. Mai mult, judecătorii ieșeni au arătat că DIICOT și Tribunalul Vaslui au interpretat eronat legea.
”În mod injust rechizitoriul şi sentinţa au asimilat «populaţiei» persoanele care au fost supuse scanării fără existenţa unui bilet de trimitere, rechizitoriul extinzând astfel incidenţa incriminării în mod nepermis”, au arătat magistrații Curții de Apel Iași.
Decizia instanței este definitivă.