Soț și soție, medici la Băile Felix, au recunoscut că au luat mită în mod repetat de la pacienți
Doi medici din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală - Băile Felix, soţ şi soţie, au încheiat, în luna noiembrie, câte un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru luare de mită în formă continuată.
În primul caz este vorba despre doctoriţa Mariana Căprar, în vârstă de 64 de ani, cu domiciliul în Oradea, în celălalt caz fiind soţul acesteia, Marius Căprar.
Fiind medic primar în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală - Băile Felix, femeia ar fi primit, în perioada octombrie - decembrie 2024, în mod direct şi indirect, sume de bani şi alte foloase necuvenite (băuturi alcoolice, produse alimentare), în valoare totală de 2095 lei şi 100 euro, de la mai multe persoane (unele neidentificate), în legătură cu atribuţiile sale de serviciu specifice internării pacienţilor, tratării şi consultării acestora în vederea recuperării medicale.
Soț și soție, medici la Băile Felix, au recunoscut că au luat mită în mod repetat de la pacienți
"Astfel,în prezenţa avocatului ales, inculpata a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală precizată şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia", se arată în comunicat, conform PROTV.
Citește și: A fost adoptat noul Cod de Deontologie Medicală. Ce nu mai au voie medicii de la 1 ianuarie 2026?
Doctoriţa a fost condamnată la pedeapsa cu închisoarea, de 2 ani şi 4 luni, executarea pedepsei urmând a fi suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. I s-a aplicat şi pedeapsa complementară de interzicere a dreptului de a exercita profesia în executarea căreia a săvârşit fapta - medic în sistemul public de sănătate de pe teritoriul României, precum şi obligaţia inculpatei de a presta muncă în folosul comunităţii pentru 60 de zile.