Sorin Eugen Iaşinovschi este procurorul de la Secția specială care instrumentează un dosar deschis în urma plângerii fostului primar PSD Daniel Tudorache. Acesta a cerut Poliției să renumere buletinele de vot invocând presupuse fraude la vot la alegerile locale pentru primăria Sectorului 1.
Dosarul a fost deschis de SIIJ în 2 octombrie 2019.
Din declarația de avere a lui Sorin Eugen Iaşinovschi reies 5 surse de venit:
Salariu – 212.528 lei
Hotărâri judecătorești – 60.677 lei
Diurnă – 115.083 lei
Transport – 19.214 lei
Cazare și chirie 31.983 lei.
Total bani încasați în 2019: 439.485 lei, adică 7.300 euro / lună
Declarații controversate, ulterior șterse
Procurorul SIIJ Sorin Eugen Iaşinovschi a declarat într-un interviu că, în alegerile locale de la sectorul 1, „la nivelul secţiilor, există fraudă”, conform Mediafax.
„S-au încălcat nişte dispoziţii, pentru că intrarea în acea sală (n.r. cu sacii de voturi) trebuia făcută în anumite condiţii. Ceea ce au votat cetățenii nu a fost consemnat și cine se face vinovat să fie tras la răspundere”, a spus procurorul Sorin Iasinovschi, într-un interviu pentru Denise Rifai, la Kanal D.
„Până astăzi, când vorbim, există fraudă?”, l-a întrebat prezentatoarea TV. „La nivelul secțiilor, există”, a răspuns procurorul.
Interviul nu a mai fost difuzat până acum, iar promo-ul emisiunii a fost retras.
SIIJ a anunțat, luna trecută, că nu a fost dispus renumărarea voturilor, dar că ancheta s-a prelungit până la 1 august.
Primarul ales al sectorul 1, Clotilde Armand, a comentat declarațiile procurorului:
„Am trimis către Inspecția Judiciară o sesizare împotriva procurorului de la Secția Specială înființată de Dragnea și Tudorel Toader, procurorul care se ocupă de numărarea voturilor și care a afirmat ieri la un post TV înainte să-și termine ancheta că au fost fraude la alegerile locale din Sectorul 1.
Și ce să vezi? Respectiva declarație a procurorului din promo a dispărut imediat de pe toate site-urile PSD imediat după ce am depus sesizarea.”