luni 26 ianuarie
EUR 5.0943 USD 4.3411
Abonează-te
Newsweek România

The Guardian: Dilema occidentalilor în haosul diplomatic impus de Trump: „Nu vrei să trăieşti în mintea lui”

Data publicării: 26.01.2026 • 09:10 Data actualizării: 26.01.2026 • 09:10
Donald Trump - Foto: Profimedia images
Donald Trump - Foto: Profimedia images

Diplomaţii occidentali se confruntă cu o provocare fără precedent în relaţia cu Donald Trump: un lider hiperactiv, imprevizibil şi greu de urmărit, ale cărui declaraţii şi postări pot schimba direcţia politicii externe în orice moment.

Cum poţi să ţii evidenţa şi apoi să înţelegi un preşedinte care, într-un singur an, a publicat peste 6.000 de mesaje pe reţelele sociale, a participat la sute de evenimente publice şi a susţinut conferinţe de presă-maraton? Aceasta este întrebarea de la care porneşte analiza semnată de Patrick Wintour, editor diplomatic al The Guardian.

Dilema occidentalilor în haosul diplomatic impus de Trump: „Nu vrei să trăieşti în mintea lui”

Potrivit datelor oficiale ale Casei Albe, biroul stenografilor a transcris aproximativ 2,4 milioane de cuvinte rostite de Trump într-un singur an de patru ori mai mult decât lungimea romanului „Război şi pace” al lui Tolstoi.

Volumul uriaş de declaraţii nu îi epuizează doar pe jurnalişti, ci şi pe diplomaţi, nevoiţi să caute semnale reale de politică externă într-un zgomot continuu.

Diplomaţii occidentali şi-au adaptat rapid mecanismele de monitorizare a presei pentru a ţine pasul cu stilul exploziv al lui Trump, care poate face anunţuri majore sau atacuri neaşteptate la orice oră. În prezent, ministerele de Externe urmăresc nu doar apariţiile publice, ci şi mesajele private sau semi-private ale preşedintelui american publicate pe Truth Social.

Trump organizează conferinţe de presă aproape zilnic şi a postat într-un singur an de peste 6.600 de ori. Analizele arată că cele mai frecvente momente de postare sunt joi la miezul nopţii, marţi dimineaţa, sâmbătă după-amiaza şi luni seara, ceea ce creează dificultăţi suplimentare diplomaţilor aflaţi în fusuri orare diferite.

Citește și: Forumul de la Davos. Avertismentul Germaniei: „Vechea ordine mondială se destramă. Trebuie să ne înarmăm”

Un diplomat occidental descrie refrenul care se aude în multe dimineţi în cancelariile europene: „Ce a mai spus de data asta?”.

156 de postări într-o singură noapte

În noaptea de 1 decembrie, Trump a postat de 156 de ori, amestecând anunţuri cu impact asupra pieţelor financiare, laude personale şi teorii conspiraţioniste, inclusiv afirmaţii potrivit cărora Joe Biden ar fi fost executat în 2020 şi înlocuit cu roboţi şi clone.

Citește și: Ofensiva lui Trump împotriva Europei. Mesaje private de la Macron și hărți false, distribuite online

Pentru diplomaţii europeni, aceste mesaje nocturne sunt adesea cele mai problematice. Recent, Ministerul de Externe britanic a descoperit că Trump ar fi fost contactat, prin intermediari, pentru a denunţa un acord legat de insula Diego Garcia, un dosar pe care Londra îl considera deja închis.

Un diplomat aflat la post în Marea Britanie a explicat dificultatea muncii prin tot ceea ce înseamnă traducerea şi filtrarea unor declaraţii adesea incoerente pentru a identifica eventuale „perle” de politică reală.

„Poţi asculta discursul în direct la masa de acasă… începi să te deconectezi... nu vrei să trăieşti în mintea acestui om... şi apoi îţi dai seama că ai ratat ceva”, a spus acesta.

Între divagaţii şi „bombe” politice

Multe conferinţe de presă sunt dominate de monologuri menite să-l pună în valoare, dar diplomaţii ştiu că oricând poate apărea o declaraţie cu impact major: ameninţări militare, sancţiuni economice sau tarife vamale drastice.

Un alt diplomat a amintit o conferinţă recentă în care Trump a vorbit timp de 80 de minute despre cât de „grozavă” este America, înainte de a ataca Somalia, o deputată democrată şi de a arăta jurnaliştilor fotografii ale unor presupuşi criminali. Monologul a continuat cu referiri la Elveţia, Venezuela şi satisfacţia companiilor petroliere americane.

„Nu vă plictisiţi, nu-i aşa?”, a întrebat el.

Chiar şi în aceste divagaţii, diplomaţii identifică semnale utile: deschiderea faţă de actualul guvern venezuelean sau importanţa pe care Trump o acordă linguşelii şi gesturilor simbolice.

Fosta ambasadoare a Marii Britanii la Washington, Dame Karen Pierce, a explicat că una dintre strategiile sale a fost să apară frecvent la Fox News, ştiind că este postul preferat al lui Trump. Unele ambasade au acum diplomaţi dedicaţi exclusiv monitorizării modului în care Fox News prezintă geopolitica.

„Credem că el nu citeşte, dar dacă există un comentator MAGA la Fox, de acolo îşi ia informaţiile”, a spus un diplomat.

Dezinformarea, armă politică preferată de Trump

Trump este extrem de vulnerabil la dezinformarea care nu-l avantajează, dar şi o sursă constantă de informaţii false, folosite ca instrument de presiune. Deşi verificarea faptelor a devenit mai puţin eficientă, diplomaţii nu îşi permit să ignore afirmaţiile sale, deoarece ele pot fi transformate rapid în ameninţări politice sau economice.

Analiza conchide că, paradoxal, cu cât Trump se îndepărtează mai mult de realitate, cu atât diplomaţii, experţi în interpretare şi nuanţe - devin mai valoroşi în gestionarea relaţiilor internaţionale.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră