Scriitorul Dan Lungu face un exercițiu de imaginație – literatura într-o Românie în care regimul Ceaușescu s-ar fi perpetuat.
Scriitorul Dan Lungu face un exercițiu de imaginație – literatura într-o Românie în care regimul Ceaușescu s-ar fi perpetuat.
Nu au mai ajuns să își publice cărțile bazate pe directivele dictatorului, pentru că a venit Revoluția. Democrația i-a răsplătit cu funcții importante în statul român.
Când a căzut comunismul, eram student, așa că amintirile mele despre acea epocă - pe care o unii o considerau de aur, deși era de plumb - sunt cam de felul ăsta:
Multă vreme mi se ridica sângele în cap de enervare când auzeam pe cineva spunând că „era mai bine înainte“. De la un moment dat, însă, am constatat că lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere.
Discuția a început de la alegerile locale, ce primar e ăsta care-n trei mandate n-a fost în stare să-și facă nimic? Stă tot la bloc, numai om de ispravă n-ai cum să spui că e.
Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu? Desigur, însă doar în următoarele situații: 1. dacă erai Nicolae (sau Elena) Ceaușescu; 2. dacă erai prim-secretar de județ; 3. dacă erai general de Securitate. Altfel, România sub Ceaușescu a fost o umilință deplină.
Fostul președinte Traian Băsescu a înființat, în aprilie 2006, Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, condusă de politologul Vladimir Tismăneanu.
A sosit, iată, un moment purificator, îndelung așteptat. Este vorba despre Dosarul „Revoluției“ și de întreaga dezbatere în jurul gradelor de colaboraționism și de culpabilitate în anii dictaturii.