Multă vreme mi se ridica sângele în cap de enervare când auzeam pe cineva spunând că „era mai bine înainte“. De la un moment dat, însă, am constatat că lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere.
Multă vreme mi se ridica sângele în cap de enervare când auzeam pe cineva spunând că „era mai bine înainte“. De la un moment dat, însă, am constatat că lucrurile sunt mai complicate decât par la prima vedere.
E 5,30 dimineața. Iarnă. Sub plapumă e atât de cald cât poate fi într-o cameră cu calorifrele reci, iarna. Suntem îmbrăcați cu trei straturi de pijamale. Haine. Mama trage încet plapuma. Intră frigul din cameră pe sub plapumă. Îl simți ca un aer rece, brutal.
Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu? Desigur, însă doar în următoarele situații: 1. dacă erai Nicolae (sau Elena) Ceaușescu; 2. dacă erai prim-secretar de județ; 3. dacă erai general de Securitate. Altfel, România sub Ceaușescu a fost o umilință deplină.
Societatea civilă a amenajat muzee de istorie a comunismului, în lipsa muzeului pe care statul român nu reușește să-l facă nici la 30 de ani de la Revoluția din 1989.
A sosit, iată, un moment purificator, îndelung așteptat. Este vorba despre Dosarul „Revoluției“ și de întreaga dezbatere în jurul gradelor de colaboraționism și de culpabilitate în anii dictaturii.
Egalitate pentru toți. În numele acestei utopii, comunismul a distrus, decenii la rând, viețile a zeci de milioane de români. Un regim criminal, ale cărui capcane și orori au fost explicate, pentru Newsweek România, de istoricul Mădălin Hodor.