Victoria uitată a unui domn din Țara Românească asupra Regatului Ungariei. Lupta, similară celei de la Posada
Victoria uitată a unui domn din Țara Românească asupra Regatului Ungariei a avut loc la câteva decenii după marea biruință de la Posada a lui Basarab I Întemeietorul asupra lui Carol Robert de Anjou. Totuși, acest triumf esențial pentru existența țării a rămas puțin cunoscut.
Vladislav I, domn al Țării Românești între 1364-1377, e cunoscut mai ales datorită dramei istorice „Vlaicu Vodă” - o capodoperă a literaturii noastre scrisă de Alexandru Davila (1862-1929), fiul doctorului Carol Davila.
Dar dincolo de personajul literar, el a fost al treilea domnitor din lista voievozilor noului stat românesc întemeiat de bunicul său, Basarab I.
În plus, a obținut o victorie răsunătoare în epocă asupra Regatului Ungariei condus la acea dată de Ludovic I, fiul lui Carol Robert de Anjou, cel bătut măr în 1330, la Posada, de bunicul lui Vlaicu.
Dar răsunetul triumfului n-a ajuns până la noi, biruința intrând aproape în uitare, umbrită poate chiar de marea biruință din 1330.
Vlaicu Vodă, domn al Țării Românești între 1364-1377
Fiu al lui Nicolae Alexandru și nepot al lui Basarab I, Bladislav I Vlaicu a urcat pe tronul proaspăt înființatei Țări Românești în 1364.
La acea dată, marea amenințare a nouui stat o reprezenta în continuare pretenția regelui ungar asupra teritoriului de la sud de munți.
Prima încercare de a aduce sub control unguresc a Țării Românești a fost în 1330, încercare terminată umilitor pentru regele Carol Robert de Anjou, învins de Basarab I în locul numit Posada.
Dar cum nimeni nu învață din istorie, iar lucrurile tind să se repete ciclic, aproape patru decenii mai târziu, Ludovic I de Anjou (1342-1382), fiul lui Carol Robert, a făcut aceeași greșeală
De data acesta, în fața lui s-a aflat nepotul lui Basarab I, Vladislav I Vlaicu.
Citește și: Bătălia care a oprit Ungaria să ocupe Țara Românească. Unde a avut loc lupta de la Posada, de fapt?
În ianuarie 1365, Ludovic, aflat la sfârșitul conflictului cu „infidelul notoriu” Bogdan din Cuhea - nimeni altul decât voievodul Bogdan I al Moldovei - observa că și în Țara Românească voievodul Vladislav I urma „relele deprinderi părintești”.
Asta pentru că atât Basarab I, cât și Nicolae Alexandru, tatăl lui Vlaicu Vodă, au fost considerați „schismatici” de regii Ungariei, nefiind catolici, ci ortodocși.
Dar situațiile, în acea epocă, erau schimbătoare. Astfel, la 10 octombrie 1366, în schimbul recunoașterii suzeranității regelui Ungariei, Vladislav I primea ca feudă unele sate din viitorul ducat al Amlașului, o zonă din sud-vestul Sibiului.
El devenea astfel primul domnitor ce avea domenii dincolo de Carpați. Dar relațiile s-au deteriorat rapid, din nou.
Prin urmare, regele ungar a decis că era momentul să aducă sub stăpânirea lui și Țara Românească, unde se aflau „schismaticii” ortodocși care nu doreau să îmbrățișeze adevărata credință, adică cea catolică.
Când, în 1368, Vladislav a refuzat să se alăture regelui maghiar spre a-i consolida stăpânirea asupra Vidinului, soarta Țării Românești a fost hotărâtă, cel puțin în planurile regelui Ungariei.
Vlaicu Vodă l-a înfrânt pe regele Ungariei în 1368
Oștile maghiare au înaintat pe două direcții: dinspre Vidin spre Severin și dinspre nord, din Transilvania spre sud-vest, de unde veneau trupele conduse de voievodul Nicolae Lackfi.
Ironia făcea ca mama lui Vlaicu Vodă să fi fost Maria Lackfi, tot o membră a familiei nobiliare maghiare.
Planul părea perfect din punct de vedere strategic și prevedea practic o încercuire din două direcții.
O armată maghiară acționa în zona Severinului și ar fi fost normal să atragă principalele forțe inamice din moment ce era condusă chiar de rege.
Citește și: Ce pașă otoman a vrut să fie domnitorul Țării Românești? Fiul său a ocupat tronul doar 30 de zile
Oastea Transilvaniei, în frunte cu voievodul Nicolae Lackfi, compusă din forțele nobililor maghiari și din secui în principal, trebuia să treacă munții prin zona Buzăului, să realizeze o încercuire strategică și capturarea principalelor orașe ale Țării Românești, potrivit historia.ro.
Oștenii catolici dispuneau de coifuri, scuturi, dar și platoșe din metal pentru a rezista la loviturile de săgeți.
Planurile au fost puse în practică și inamicul părea să acționeze exact cum s-a anticipat. Vladislav I Vlaicu s-a ocupat personal de apărarea dinspre Severin.
Oastea lăsată pentru apărare în est era condusă de pârcălabul Dragomir, boier de încredere și experimentat în ale războiului, și acesta a organizat o linie defensivă pe râul Ialomița.
Întăriturile n-au rezistat asaltului soldaților bine protejați de coifuri, scuturi și armuri, ostașii munteni fiind siliți să părăsească sângerosul câmp de luptă.
Drumul spre Câmpulung părea deschis, dar s-a ajuns într-un loc îngust din munți și cei robiți de beția victoriei au căzut în capcană.
Cavaleria maghiară nu s-a putut desfășura din cauza terenului, dar nici infanteria nu putea să reziste săgeților trase de la înălțime.
Oameni și cai au fost loviți de proiectilele ce veneau din toate direcțiile. Copacii doborâți erau suficienți pentru a forma obstacole greu de străbătut.
S-a repetat destul de fidel scenariul de la Posada, cu aceleași consecințe pentru oastea invadatoare.
Aproape toată conducerea Transilvaniei maghiare a fost nimicită, începând cu voievodul Nicolae Lackfi, care abia ajunsese în fruntea acesteia cu doar un an înainte.
Dezastrul din munți a fost o lecție și regele maghiar a trecut după aceea la o strategie de încorsetare a inamicului prin construirea cetății Severinului și, pe o stâncă neagră, a poruncit ridicarea castelului Bran, apărătorii fiind inițial temuții arcași englezi.
Chiar dacă lecția a fost învățată de către regele Ludovic de Anjou, urmașii de pe tronul Ungariei au mai făcut tentative de cucerire de amploare, dar în Moldova, în 1395 și 1467.
Citește și: Ce soție de domnitor a dat numele dinastiei Mușatinilor? A fost stră-străbunica lui Ștefan cel Mare
În prima, Ștefan I, voievodul Moldovei, a zdrobit, în februarie 1395, oastea lui Sigismund de Luxembrug la Hindău, astăzi satul Ghindăoani, județul Neamț.
În următoarea tentativă, un alt Ștefan, de data asta Ștefan cel Mare (sau Ștefan al III-lea, conform listei oficiale a voievozilor țării) l-a zdrobit la Baia, în decembrie 1467, pe regele Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara.
În privința lui Vladislav I Vlaicu el a fost primul domnitor care a bătut monedă proprie, dar și cel care a acordat primul privilegiu de comerț brașovenilor, la 20 ianuarie 1368.
De asemenea, în timpul domniei sale, în 1369, a avut loc prima luptă a românilor cu o oaste turcească. eveniment petrecut în timpul sultanului Murad I (1360 - 1389).
Citește și: Câte războaie a purtat Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei? „Am fost învingător în 34”
Vladislav I ori Vlaicu Vodă - supranumit și Laic Vodă - avea să dispară din istorie pe fondul unor noi tensiuni cu Regatul Ungariei și al noului conflict cu acesta.
În 1376 se ajunge iar la război, iar Severinul este cucerit din nou de unguri. Foarte probabil viața și, automat, domnia voievodului muntean s-au încheiat în circumstanțele acestui conflict, rămase necunoscute.
Deja, însă, în 1377, scaunul domnesc era ocupat de Radu I, fratele lui Vladislav și tatăl viitorului mare voievod Mircea cel Bătrân.
Dar, pentru faptele sale, marele istoric Nicolae Iorga îl considera unul dintre cei patru voievozi care au construit Ţara Românească: Basarab I, Nicolae Alexandru, Vladislav I şi Mircea cel Bătrân.