Prima fabrică de bere din România, înființată în 1718. În București a apărut un secol mai târziu
Prima fabrică de bere din România, înființată în 1718. În București a apărut un secol mai târziu
Prima fabrică de bere din România funcționează și astăzi, la mai bine de trei secole de la înființarea ei. E vorba de cea din Timișoara care, e drept, la acea dată aparținea de Imperiul Austriac.
Dar, deși nu există documente care să ateste concret începuturile producției de bere în spațiul românesc, e destul de posibil ca ea să fi fost produsă și consumată încă din perioada medievală, de la înființarea principatelor române.
Prima fabrică de bere din România i se datorează prințului Eugeniu de Savoia
Chiar dacă, pentru corectitudine, ar trebui să vorbim despre „prima fabrică de bere de pe teritoriul României de azi”, fabrica deschisă în 1718 în orașul de pe Bega are continuitate și astăzi, după 308 ani, fiind nimeni alta decât cunoscuta companie Timișoreana.
Dar berea se pare că a fost consumată în spațiul românesc încă de la înființarea principatelor române, proces încheiat în prima parte a secolului XIV.
De altfel, sursele vremii fac referiri la “sladnițe”, instalații rudimentare de producere a “sladului”, sau malțului, iar una dintre ele menționează că o astfel de sladniță exista deja la Baia (prima capitală a Moldovei) în secolul XIV.
Totodată, datorită liovenilor, în Moldova începe producția în velnițe a alcoolului din slad, însă nu se specifică dacă este vorba doar despre țuică sau și de bere.
Citește și: Cum era prima bere din lume, produsă acum 13.000 de ani. Gustul era complet diferit de cel de azi
Cu toate acestea, știm că berea era o băutură tradițională a saxonilor (denumiți mai târziu “sași”) care încep să se stabilească în Transilvania încă din secolul XII.
E ușor de presupus că sașii ar fi fost un catalizator pentru producția de bere în spațiul românesc, sau că, potrivit unor “legende”, ei ar fi fost cei care au început să folosească hameiul în bere.
Însă, în lipsa documentelor care să confirme acest lucru, acestea rămân doar presupuneri.
Pricum, primele atestări în documente privind producția berii în spațiul românesc le găsim abia începând cu secolul XIV.
Astfel, conform unei surse datată 13 decembrie 1362, aflăm că printre meșteșugarii care au participat la o răzmeriță în Florești se număra și Ioan Berarul de la Cluj.
Este prima atestare istorică a meseriei de berar, sau, după cum era ea numită în acele vremuri, “braxator”, scrie beerologique.org.
Din păcate, nu există surse care să ateste cât, sau dacă, se producea bere în spațiul domestic.
Aflăm totuși că, la fel ca în țările occidentale, mănăstirile aveau propriile spații de producție a berii și spirtoaselor, atât pentru consum propriu, cât și pentru pelerini.
Astfel, într-un document din 31 octombrie 1402, aflăm că voievodul Alexandru cel Bun dăruia Mănăstirii Moldoviţa, printre alte venituri provenite din nişte mori obişnuite, şi o “jumătate din altă moară de sladniţă” din Baia.
Câțiva ani mai tarziu, pe 6 octombrie 1408, Alexandru cel Bun acorda nu doar un privilegiu comercial unor berari veniți din Liov pentru producerea berii și miedului în Suceava, dar și un imobil care le va servi drept cârciumă.
Prima fabrică de bere din București, creată în 1809
În 1408, Bartko, “Brauer aus Suczawa”, este primul berar (“brazeator” în documente) menționat printre meșteșugarii din Suceava . Totodată, se pare că se producea deja bere și în târgul Trotuș.
Pe la mijlocul secolului XVII, englezul Robert Bargrave menționează că, în drum de la Constantinopol la Galați, a “găsit bere foarte bună şi mied minunat, băuturi al căror gust nu-l cunoşteam”.
Berea era o băutura de cinste și la curtea lui Constantin Brâncoveanu, care o servea oaspetilor săi, mai ales străini, și mai ales când dorea să-i impresioneze.
Dar oare ce gust avea berea acelor vremuri? Datorită procesului de producere și uscare a malțului, era închisă la culoare și ușor afumată.
Citește și: Vin, bere sau băuturi spirtoase? Care e benefică pentru sănătate? Una reduce riscul bolilor cardiovasculare
Pentru că era nefiltrată, berea era tulbure, iar din lipsa unor recipiente sub presiune, dar și a temperaturii la care era păstrată, era slab carbonatată.
De obicei, berea era păstrată în butoaie, în pivnițe, iar în unele locuri se foloseau inclusiv blocuri de gheață, tăiate iarna din lacuri și râuri, pentru a menține constant o temperatură scazută.
Dar prima fabrică de bere în adevărata accepțiune a cuvântului a luat ființă la Timișoara, în 1718, în cartierul Fabric.
În 1716, după eliberarea cetății Timișoarei de sub ocupație otomană de către prințul Eugeniu de Savoia, Banatul a fost cucerit de armata habsburgică.
Berea fiind o obșnuintă pentru soldații imperiali, intrând chiar și-n „meniul” lor zilnic, prințul a ordonat ridicarea unei fabrici de bere pentru aprovizionarea trupelor austriece.
După înființarea celei din Timișoara, începem să asistăm la apariția mai multor manufacturi de bere în regiune, în Caransebeş (1722), Orşova (1726), Lugoj (1752) şi Lipova (1767).
Între timp, de partea cealaltă a munților, aflăm din mărturiile străinilor care au stat în Iași că berea nu era încă o băutură populară.
Doctorul transilvănean Andreas Wolf observa, pe durata șederii lui în Moldova (1788-1790) că: „Orzul se cultivă pentru cai. Bere nu se consumă în Moldova.”
Cu toate acestea, apar noi manufacturi. De exemplu, în satul Areni (devenit ulterior un cartier în Suceava) a funcţionat, între anii 1723 si 1778, fierbătoria de bere a lui Georg Meixner.
Apoi, tot el înfiinţează apoi în Iţcani (azi, un alt cartier al Sucevei) o fierbătorie care a funcţionat între anii 1783 şi 1790.
În 1741, aflăm că Grigore al II-lea Ghica scutea de taxe doi meşteri berari veniţi de dincolo de munţi.
Citește și: Știi care e diferența dintre șampanie, vin spumant și prosecco? Toate sunt benefice pentru protejarea inimii
Prima „fabrică” de bere din București apare chiar la începutul veacului XIX, când Johann Neamțul obține aprobare, în 1809, de la Comitetul de ocupație rusească din perioada 1806-1812 să-și înființeze afacerea, după cum scrie George Potra în volumul 1 al cărții sale, „Din Bucureștii de ieri”, citat de viabucuresti.ro.
În 1815, aprobarea este consolidată de privilegiul acordat de Ioan Caragea, care îi permite doar germanului să fabrice licoarea fermentată, îndeosebi pentru amatorii străini din capitală.
După moartea lui, fabrica este preluată de o rudă, Andrei Kube, care cere și obține din partea lui Dimitrie Ghica prelungirea privilegiului.
Domnitorul îi dăduse însă între timp aprobare și unui francez, George Krebs (Ioan Gheorghe Crepțu) să-și deschidă o fabrică de rom, spirturi, bere și oțet, ceea ce va duce la un veritabil conflict între cei doi producători.
Cu timpul, nu doar străinii din capitală au savurat băutura, ci și românii, astfel încât până la finalul secolului apar trei fabrici mari de bere, utilate modern: Luther (deschisă în 1869), Oppler (în 1870, devenită GIB după Primul Război Mondial) și Bragadiru (1894).
E perioada în care bucureștenii, românii, în general, descoperă nu doar gustul berii, ci și al micilor „de la Iordache”, dar și, mai ales, combinația imbatabilă dintre ele două produse, ce va ajunge aproape la statutul de simbol național.