Orașul din România unde se făceau milieuri în regimul comunist. Au devenit simboluri ale locuințelor românilor
Milieurile au devenit, în timp, un simbol al obiectelor legate de comunism. Nu lipseau, la un moment dat, din aproape nicio locuință, mai ales în regimul Ceaușescu. Făcute în special de mamele și bunicile familiei, ele au fost produse, totuși, și de o fabrică din România.
Milieurile, alături de alte obiecte decorative, precum bibelourile și carpeta cu „Răpirea din Serai” sau telefonul fix, aparține „familiei” de produse care au devenit adeăvate simboluri ale vieții românilor în comunism.
Rar vedeai, în anii '70-'80, o locuință care să nu aibă milieuri puse neapărat pe televizorul și pe masa din sufragerie, deși ele decorau și rfturile bibliotecilor, comodele sau noptierele, ba chiar și aparatele eletrocasnice (aragaz, mașină de spălat) când erau închise.
Deși milieurile erau realizate în general de mamele și bunicile de atunci, într-un oraș din România a existat o întreprindere care le-a făcut industrial, deși fabrica a fost renumită pentru alte produse textile.
Milieurile, realizate la Întreprinderea de Tricotaje și Perdele din Pașcani
Milieurile - așa cum ne spune DOOM că e corect să spunem și să scriem, deși aproape toți românii le-au spus „mileuri” - au o istorie bogată, nefiind deloc ceva specific României.
Cuvântul provine din limba franceză (milieu, care înseamnă „mijloc”), desemnând initial piesa textilă așezată în centrul mesei.
Orientul Mijlociu și Italia sunt la originea tehnicilor de realizare a lor.
Tehnica de înnodare a firelor (macrameul) vine de la țesătorii arabi din secolul al XIII-lea, iar dantela cu acul sau croșeta s-a perfecționat în Italia renascentistă (Veneția) și în Flandra (Belgia de azi) încă din secolul al XVI-lea.
Ele au ajuns și în Franța și în Anglia secolului al XIX-lea, căpătând un rol practic.
Protejau mobilierul de lemn fin împotriva zgârieturilor provocate de ceștile de porțelan și absorbeau picăturile de lichid.
Milieurile au pătruns în România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu modernizarea societății și adoptarea modei occidentale de către elita urbană.
La sfârșitul anilor 1800, familiile înstărite din orașe au preluat obiceiul din Occident. Fetele din burghezie învățau obligatoriu la pension sau acasă tehnici precum croșetatul, broderia și macrameul.
Dar „explozia” milieurilor a fost legată de comunism, mai ales de perioada „epocii Nicolae Ceaușescu”.
În anii '70-'80, aproape că nu exista locuință în care să nu găsești milieuri așezate la loc de cinste, vizibile pentru eventualii oaspeți ai casei.
Mărimea și complexitatea lor indicau inclusiv un anumit statut social și financiar, chiar și într-o lume în care aceste diferențe nu erau atât de mari.
Erau realizate, în general, din bumbac, in, cânepă, ață subțire de bumbac (mercerizată) sau, mai târziu, din fire sintetice.
La ele lucrau de mână, de obicei, femeile familiei care, adesea, își transmiteau tehnica de croșetare a acestora.
Dar a existat și o fabrică unde au fost realizate, din anii 1970, aceste obiecte ornamentale.
Este vorba de Întreprinderea de Tricotaje și Perdele „Ariadna” din Pașcani, județul Iași, ce a fost dată în funcțiune la 10 octombrie 1973, potrivit cuzanet.ro.
Fabrica din Pașcani, faimoasă pentru perdelele pe care le producea
Fabrica a devenit renumită mai ales pentru perdelele sale albe, ce se vindeau atât în țară, cât și în străinătate și fără de care casa unui român nu părea terminată, pe atunci.
În 1977, însă, capacitatea pentru perdele a fost extinsă, iar producția s-a diversificat cu alte articole textile inclusiv milieuri.
Întreprinderea și-a păstrat denumirea pînă în anul 1990, când a fost împărțită pe acțiuni și privatizată, primind numele de Fabrica de Tricotaje și Perdele „Siretul” din Pașcani (S.C „SIRETUL” S.A).
Ulterior, angajații au fost treptat concediați, astfel că în anul 2010, firma care continuase activitatea fabricii a intrat în insolvență, iar în 2015 a dat oficial faliment.
În privința prețurilor milieurilor, ele variau destul de mult în funcție de modul de realizare, materialul din care erau făcute, dimensiunea și complexitate modelului
Milieurile produse industrial - modelele mici și medii realizate la mașină din fire sintetice sau bumbac subțire - se găseau în magazinele universale și de mercerie cu sume cuprinse între 15 și 50 de lei.
Cele lucrate manual, la Cooperația Meșteșugărească și piesele realizate de artizani pentru magazinele de tip „Artizanat” sau „Fondul Plastic” aveau prețuri mai mari, cuprinse între 100 și 350 de lei.
Acestea erau destinate, însă, mai ales exportului sau turiștilor străini.
Citește și: Cine a fost românul ce a creat nechezolul din vremea lui Ceaușescu? Ce era „cafeaua cu înlocuitori”?
Existau și fețe de masă și seturi complexe macrame. Un set complet pentru sufragerie sau o față de masă mare lucrată manual depășea frecvent 400 - 600 de lei.
Iar în perioada anilor '70-'80, un salariu mediu net a variat între aproximativ 1.500 - 2.800 de lei.
La ora actuală, mai pot fi cumpărate milieuri de pe site-uri specializate, la prețuri la fel de diferite ca acum 40 - 50 de ani.
Piesele simple sau mici s vând, în general, cu 15 - 50 de lei bucata, în timp ce modelele complexe din macrame sau dantelă spartă (poantlas) ajung la 100 și chiar 400 de lei.
De asemenea, unele colecții sau fețe de masă unicat sunt listate chiar și la peste 700 - 1.000 de lei.
