Orașul unde s-a inventat apa caldă la robinete în România. Cum se spălau oamenii fără alimentare centralizată?
Apa caldă la robinete în România a fost o problemă pentru oameni, indiferent de clasa socială căreia îi aparțineau. Curățenia trupului era o chestiune complicată pentru majoritatea ce se rezolva prin metode primitve - sau naturale - în lipsa unei alimentări centralizate.
România se confruntă și la ora actuală cu problema alimentării cu apă caldă în locuințe, mai ales când vorbim de cele de la bloc și din orașele mari, cum e șiu cazul Bucureștiului,încă dependente de rețelele de termoficare învechite.
Poate de aceea, chiar și în 2026, periodic, sute și sute de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă, singura soluție rămânând eterna oală cu apă încălzită pe aragaz, ca-n vremea comunismului.
Și asta, cu toate că prima mențiune a curgerii apei calde la un robinet este veche de 200 de ani.
Francezul Lagarde a deschis prima baie publică din România unde avea apă caldă la robinet
Până în luna martie a anului 1825 toate băile din vechiul București erau de modă turcească, băi hamam, ce funcționau cu abur, ca niște saune.
Clienții hamamurilor mai beneficiau și de bazine cu apă rece, dar și de “masaje” pe întreg corpul, după care urma odihna pe divane.
În prețul băii, modic, erau cuprinse și ciubucul, și dulceața sau șerbetul oferite înainte de odihnă.
Citește și: Care e cea mai veche cafenea din Țara Românească? Rezistă de 200 ani. Eminescu și Caragiale, clienți
În anul 1825 existau în București trei asemenea băi turcești. Una era la Casa Beilicului, pe actuala stradă Șerban Vodă, cea a Mănăstirii Plumbuita și alta lângă Curtea Domnească.
Dar ele erau doar pentru clasa boierescă, astfel că bucureșteanul de rând nu se spăla acolo, ci în Dâmbovița sau la putină, acasă, cu apă încălzită pe foc.
În acea primăvară din 1825, Kir Stanciu, proprietarul băii de la Casa Beilicului a ieșit în Ulița Mare, strada Lipscani de azi - alături de angajații săi, pentru a protesta împotriva intenției unui francez, „Musiu Lagarde” care dorea să deschidă în București o baie publică, după model apusean.
Acesta tocmai primise de la Grigore Ghica Vodă aprobarea să deschidă o baie „ca la Viena", cu zece camere, fiecare cu cadă și cu „șurupuri” prin care clientul putea alege, după gust, apă caldă sau apă rece, conform b365.ro.
Episodul din 1825 e primul moment în care Bucureștiul are, documentat, o instalație cu apă caldă la robinet. Dar asta rămâne mult timp un lux de baie publică, nu ceva ce intră în casele oamenilor.
După mai bine de un secol, în 1937, publicația Realitatea Ilustrată nota că România avea o baie la 2.000 de locuitori și că, „până mai acum 15 ani", rare erau casele bucureștene cu instalație proprie de baie.
Primele case-bloc construite în perioada interbelică aveau baie cu apă caldă și rece la robinete
Autorul articolului considera că meritul acestei schimbări era al așa-ziselor „case-bloc”. Astfel, primele blocuri interbelice au adus baia, cu apă caldă și rece prin „șurupuri” direct în fiecare apartament.
Dar asta rezolva problema doar pentru cine locuia într-un bloc nou, cu boiler sau sobă proprie de apă.
Restul orașului a continuat cu sobele pe lemne și cărbuni, iar apa caldă însemna, în continuare, o oală pe foc.
Momentul care schimbă cu adevărat scara problemei vine cu introducerea gazelor naturale în București, în 1943, potrivit bucuresti.ro.
De atunci începe dezvoltarea alimentării centralizate cu energie termică. Până în 1950 erau deja instalate circa 1.000 de cazane pe gaz, dar tot individuale, cazan lângă cazan, bloc lângă bloc.
Primul pas către un sistem centralizat, în sensul de azi, apare spre finalul anilor 1950.
În anul 1959, Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE) a alcătuit un plan pentru încălzire sistematizată a Bucureştiului, cu scopul de a furniza apă caldă și căldură în locuințe și în instituțiile publice.
Lucrările la rețeaua de termoficare au început cu modernizarea centralei Grozăvești (construită în 1889 și cunoscută sub numele de Uzina hidraulico-electrică Grozăveşti).
Ulterior, în 1964 s-au construit CET Titan și CET Bucureşti Sud. În 1972 s-a construit CET Bucureşti Vest și CET Progresul în 1987, potrivit stirileprotv.ro.
În ciuda acestei dezvoltări, politica de „strângere a curelei” dusă de Ceaușescu în anii 80 a dus la lipsa aproape totală a apei calde, oferită populației doar cu târâita, câteva ore pe zi, soluția fiind, ca și în secolul XIX, încălzirea de apă la aragaz
Dar cum restricțiile vizau inclusiv alimentarea cu gaze, românii care locuiau la bloc erau siliți adesea să stea „în suc propriu” mai multă vreme.
Citește și: Care e prima fabrică de ciocolată din România? A fost cea mai importantă producătoare din Europa de sud-est
Rețeaua de termoficare din București se întinde pe 4.000 de km: 1.000 de km rețea primară și 3.000 de km reţea secundară, existând și peste 1.000 de puncte și module termice.
Din păcate, peste 80% din conductele termice ale RADET au o vechime de peste 25 de ani, ceea ce face ca avariile să fie dese, iar lucrările de înlocuire a lor să pară că nu se vor mai termina niciodată.
