Maghiarii cred că au fost în Ardeal în secolul al III-lea. Un expert maghiar care locuiește în SUA susține că a descifrat inscripția de pe sfinxul de la Potaissa, care ar fi scrisă în limba maghiară veche.
În ultimele zile, mai multe site-uri de știri arheologice, printre care Arkeonews și Heritage Daily, precum și o serie de portaluri maghiare de mare anvergură, au relatat despre ceea ce pare a fi o descoperire senzațională: descifrarea inscripției de pe sfinxul de la Potaissa.
Maghiarii rescriu istoria. Spun că au fost în Ardeal în secolul al III-lea. Se bazează pe un Sfinx
Într-o nouă lucrare, un cercetător american de origine maghiară susține că a reușit să descifreze textul de pe o statuie de bronz descoperită la începutul secolului al XIX-lea, care ar data din secolul al III-lea d.Hr. și că limbajul ar fi în limba maghiară veche.
Potrivit cercetătorului maghiar, artefactul a fost găsit pe teritoriul României de astăzi, în fosta provincie romană Dacia, la Potaissa, locul unde se află Turda de astăzi, dar a fost pierdut ulterior în tumultul războiului de independență din 1848-1849.
Citește și: Misterul picturii murale dintr-o biserică din România: Înfățișează un OZN printre scenele religioase
Deși statuia nu a fost găsită niciodată, un desen detaliat al acesteia a supraviețuit și a fost studiat de mulți cercetători, potrivit 24.hu.
Zona României de astăzi a fost locuită de multe popoare de-a lungul timpului și a fost cucerită de romani în anul 106 d.Hr. În secolul al III-lea, invaziile goților și ale altor grupuri au slăbit imperiul, iar romanii s-au retras din regiune în jurul anului 270 d.Hr., după care Dacia a căzut sub stăpânirea a diverse triburi.
Autorul unei lucrări recente susține că grupurile de vorbitori de limbă maghiară trăiau deja în regiune în secolul al III-lea, ceea ce ar rescrie în mod fundamental istoria.
Un poem maghiar?
Într-o lucrare recentă publicată în prestigioasa revistă Mediterranean Archaeology and Archaeometry, Péter Révész de la Universitatea din Nebraska-Lincoln analizează enigmatica inscripție a sfinxului, concluzionând că textul este un poem scurt, dar neobișnuit - dar concluziile sale trebuie tratate cu mari rezerve.
Inscripția din jurul piedestalului statuii este scrisă într-un alfabet grecesc arhaic, dar valorile fonetice dau un text care nu are sens în limba greacă. Tocmai acest lucru a cauzat anterior probleme în descifrarea inscripției.
ARHEOLOGIE ȘI ARHEOMETRIE MEDITERANEANĂ
Peter Révész interpretează textul de la stânga la dreapta - invers - și crede că scribul a încercat să scrie ceva într-o altă limbă decât greaca, dar folosind alfabetul grecesc. În opinia sa, valorile fonetice înregistrează un vers scurt și ritmat în proto-ungară.
Transcrierea textului se traduce aproximativ în felul următor: Iată, închinăciune, iată faimosul leu (sfânt), care poate fi interpretat ca o poruncă de a se închina sfinxului.
Citește și: Unde se află mormântul lui Vlad Țepeș? Un mister de peste 500 de ani și o variantă surprinzătoare
"Literele pot părea enigmatice la început, dar odată ce observi oglindirea, caracterele devin ușor de recunoscut ca fiind litere ale alfabetului grecesc, unele dintre ele în forme mai arhaice", a declarat cercetătorul pentru McClatchy News.
Potrivit lui Péter Révész, poemul descifrat este remarcabil, deoarece cultul sfinxului nu făcea parte din mitologia romană antică principală, care includea zeii și zeițele romane pe care mulți oameni le cunosc astăzi. Révész consideră că statuia este unică prin faptul că este o mărturie a unei religii minoritare despre care s-au păstrat puține înregistrări în Imperiul Roman.
Statuia este un fals
Oricine este cât de cât familiarizat cu preistoria și istoria noastră lingvistică poate avea suspiciuni serioase în legătură cu acest studiu. Acesta ridică serioase semne de întrebare - cum a ajuns un text în limba maghiară din secolul al III-lea să fie scris în ceea ce este acum teritoriul României, când strămoșii noștri trăiau încă în Orientul îndepărtat, în regiunea Ural-Aral-Marea Caspică.
În urma unor cercetări, se poate pune și mai mult la îndoială faptul că Péter Révész nu este lingvist, ci specialist în IT, și că a lucrat anterior la relația dintre limba sumeriană și cea maghiară și dintre minoică și maghiară.
Dr. Levente Nagy, șeful Departamentului de Filologie Romanică de la ELTE explică inscripția. Potrivit expertului, inscripția greacă de pe statuie poate fi într-adevăr citită invers, ca un poem maghiar despre un leu, dar există o problemă serioasă.
Textul, ca și sfinxul însuși, este un fals, iar figura probabil că nu a existat niciodată.
Povestea a început în februarie 1847, când ziarul Illustrirte Zeitung din Leipzig a publicat inscripția și un desen al statuii. Potrivit unui raport de la acea vreme, descoperirea a fost scoasă la iveală în timpul unor săpături în apropiere de Turda.
Vestea a provocat o mare agitație în cercurile profesionale maghiare de la acea vreme, iar textul a fost discutat la Academie câteva săptămâni mai târziu. Unul dintre cei mai proeminenți arheologi ai vremii, Luczenbacher, sau János Érdy, așa cum era cunoscut în limba engleză, a venit cu o soluție pentru inscripție, care era foarte asemănătoare cu cea pe care o rezolvă acum Péter Révész.
În același timp, János Érdy a declarat că obiectul nu era decât o invenție.
Un mare maestru al glumelor
Povestea sfinxului din Potaissa a fost uitată multă vreme, marea majoritate a cercetătorilor maghiari și străini respingând statuia ca fiind un fals - deși existau unii cercetători care o considerau încă autentică.
Apoi, în anii 1980, arheologul român Nicolae Vlassa din Cluj a găsit descrierea și desenul original al obiectului în colecția lui József Kemény din Cluj, confirmând falsul.
Raportul despre sfinx a fost probabil trimis la ziarul din Leipzig de către József Kemény însuși, dar în colecția sa s-a păstrat o copie a manuscrisului pe care acesta l-a trimis ziarului.
József Kemény a răspândit ulterior vestea că statuia a fost pierdută în timpul Războiului de Independență și că figura originală nu a putut fi găsită.
"Aici este secretul, căci József Kemény a fost cel mai mare falsificator al secolului al XIX-lea. Dacă există o sursă pe care o știm doar de la el, care a supraviețuit doar în copia sa, este 99,9% sigur că este un fals, a declarat Levente Nagy.
Așadar, sfinxul original nu există pentru că nu a existat niciodată.
Se știe că József Kemény le-a falsificat cu regularitate și, printr-o logică ciudată, inversă, a vizat în special națiunea română.
"De exemplu, a falsificat documente care dovedesc că românii s-au stabilit în Ținutul Secuiesc înaintea secuilor. Când cineva făcea apoi referire la documentul respectiv, Kemény își bătea joc de autor, știind foarte bine că documentul la care se referea nu era un original, ci propriul său fals", a declarat Levente Nagy.
Citește și: VIDEO Enigma piramidelor din Egipt, descifrată. Cum transportau egiptenii blocurile uriașe de piatră
Sfinxul de la Potaissa, pe de altă parte, i-a favorizat pe maghiari, dovedind că grupuri de vorbitori de limbă maghiară au trăit în Dacia încă din secolul al III-lea.
"Era un maestru al glumelor. Deși au existat unii cercetători foarte reputați care au crezut că statuia este autentică, aceștia nu au investigat suficient de mult statuia Kemény", a spus el.
Nu totul este o lucrare tehnică Cercetătorul consideră că locul de publicare a studiului recent este deosebit de jenant. Expertul spune că este o revistă de renume, cotată Q1, iar universitățile și activitatea academică în general sunt judecate pe baza publicării în astfel de reviste.
"Nu cred că ar trebui să fetișizăm atât de mult revistele străine, pentru că devalorizăm revistele naționale. Nu sunt sigur că acest studiu ar fi fost publicat în această formă într-o revistă maghiară de istorie, arheologie sau lingvistică", a subliniat Levente Nagy.
Când au ajuns ungurii în Ardeal?
Aproape de sfârșitul secolului al IX-lea, apar ungurii în zona Europei Centrale, care vor ajunge să pătrundă în secolele următoare și în zona Transilvaniei.
În afara arcului carpatic, se manifestă atacurile civilizațiilor asiatice, precum pecenegii și cumanii. Primii ajung spre secolul al XI-lea să stăpânească peste teritoriile de câmpie din valea Dunării.
Acest cadru s-a caracterizat îndeosebi de cristalizarea unor civilizații noi, precum ungurii, incursiunile pecenego-cumane, influența bizantină la Dunărea de Jos.
Pe fondul acestor însușiri spațiale ale teritoriului, s-a desăvârșit procesul de etnogeneză românească, incursiunile și civilizațiile contribuind la dezvoltarea unei vieți feudale specifice epocii medievale, potrivit historia.ro.
Unul dintre cele mai fierbinți subiecte de discuție și cercetare a fost ocuparea Transilvaniei sau Terra Ultrasilvanus, cum era cunoscută în Evul Mediu timpuriu, de către triburile maghiarilor.
Așa cum arată numeroși cercetători, dar și cronici ale vremii, acest proces a fost de lungă durată și s-a întins pe o perioadă de aproximativ trei secole, din anul 900 și până în anul 1200 d Hr, potrivit adevărul.ro.
