„Comandantul de la Auschwitz, contemporanul nostru“
A fost publicată, pentru prima dată în România, cartea „Comandant la Auschwitz, Autobiografia lui Rudolf Höss“, cel care a condus lagărul din 1940 până în 1943.
Volumul a apărut la Editura Omnium, sub îngrijirea istoricului clujean Ottmar Trașcă. Este o carte care șochează prin actualitatea ei.
Nu căutați literatură. Rudolf Höss este un soldat și funcționar conștiincios, nu un prozator de talent. Și-a scris autobiografia în închisoarea poloneză unde s-a aflat din 1946 și până în 1947, când a fost executat, chiar în curtea lagărului.
Mai întâi de toate, contrariază precizia de-a dreptul contabilicească cu care Rudolf Höss descrie ororile din lagăr. Modul în care trebuia organizată coborârea evreilor din trenurile morții și îndreptarea lor către camerele de gazare, astfel ca ei să nu bănuiască ce-i așteaptă și să nu se producă tulburări.
Felul în care organiza munca forțată a prizonierilor. Îmbunătățirea continuă a „tehnologiei“ morții, pentru a da o mai mare eficiență procesului de exterminare.
În responsabilitatea sa cad mult peste un milion de victime, ucise prin gazare, gloanțe, boli, mizerie, malnutriție. Dar apropiații spun că nu a fost văzut niciodată lovind el însuși un deținut.
Este conștient de suferința deținuților și referiri la aceasta apar destul de des în mărturisirile lui. Spune la un moment dat că „imaginea morții îl bântuie și azi“. Dar nici urmă de regret - are în față dușmani ai statului și datoria sa este să-i facă să sufere și să moară. Este obsedat de simțul datoriei.
Dincolo de acestea, Rudolf Höss apare ca un un om iubitor de familie și de animale, care își trăiește tihnit viața, alături de soție și copii, la ferma din vecinătatea lagărului. În final, nu se dezice de național-socialism, regretă doar că marele vis s-a prăbușit.
Biografia lui Höss este o ilustrare a forței fanatismului. Povestea comandantului de la Auschwitz ridică serioase întrebări asupra posibilității ca rotițele din cadrul sistemelor totalitare sau tiranice să fie vreodată cuprinse de regrete și să se întoarcă împotriva barbariei.
De exemplu, ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a ne autoconvinge că oamenii din verticala puterii lui Vladimir Putin se vor ridica împotriva lui pentru a pune capăt acestui război absurd.
Viața și faptele acestui funcționar mediocru arată că regimurile criminale vor găsi mereu oameni gata să le ducă planurile la îndeplinire.
Și mulți o vor face cu zel, cu cinism și cu seninătate, precum comandantul de la Auschwitz. Acesta este, poate, aspectul tulburător care se desprinde din biografia ilustrului criminal.
Când această carte merge spre cititorii din România, ocupanții ruși comit în Ucraina atrocități asupra populației civile și prizonierilor de război, comparabile cu cele săvârșite de naziști. Nu Vladimir Putin le comite personal. El se bazează pe un întreg lanț al obediențelor și fanatismului, în deplină iluzie a impunității.
Societățile nu sunt niciodată la adăpost în fața unor astfel de orori, altfel decât prin menținerea unor sisteme democratice și prin oprirea accederii la putere a populiștilor și tiranilor.
A spune doar că „nouă nu ni se poate întâmpla“ ar fi o naivitate. Pe care, într-o spirală a tiraniei, o poate taxa, cu cinism, chiar vecinul care ne salută respectuos pe scară.
