Când a fost scos tronul Imperiului Roman la licitație? Deși a fost unul dintre cele mai mari și mai puternice imperii din istorie, el a cunoscut nu doar perioade glorioase, ci și episoade de-a dreptul rușinoase pentru reputația sa. Un asemenea moment a avut loc în anul 193 d.Hr, cunoscut și ca „anul celor patru împărați”.
Când a fost scos tronul Imperiului Roman la licitație? Ce sumă a plătit noul împărat? Cât a domnit?
Anul 193 d. Hr a fost unul dintre cele mai jenante din istoria Imperiului Roman. Dacă ați urmărit filmul „Gladiatorul”, cu Russell Crowe și Joaquin Phoenix, cu siguranță sunteți familiarizați cu numele împăratului Commodus, intepretat de Phoenix, cel care ordonase uciderea personajului principal, Maximus, dar și a familiei acestuia.
Commodus, ca împărat real, a condus Imperiul Roman din 177, când a fost asociat la domnie de tatăl său, Marc Aureliu, apoi singur, din 180 și până la finalul lui 192 sau începutul lui 193.
După dispariția acestuia, o criză de autoritate a pus stăpânire pe imperiu, intrând în scenă, cu și mai multă putere decât până atunci, Garda Pretoriană, acea grupare militară formată din soldați de elită, a cărei principală sarcină era protejarea împăratului.
Un fel de Secret Service al zilelor noastre, ea a fost o forță semnificativă în istoria Romei, modelând destinele multor împărați și, prin extensie, ale imperiului însuși.
Citește și: Cine a fost împăratul roman care lupta ca gladiator? Personajul real a inspirat filmul „Gladiatorul”
Formată inițial de primul împărat roman, Octavian Augustus, ca unitate personală de gardă de corp, Garda s-a transformat rapid într-o entitate politică puternică, conform ancient-origins.net.
Deși funcția ei principală era protejarea împăratului, Garda și-a prioritizat adesea propriile interese, ceea ce a dus la asasinarea mai multor conducători. Iar în anul 193, ea și-a dat măsura forței, dar și a adevăratelor sale intenții.
193 a fost denumit, ulterior, „anul celor patru împărați”, pentru că. în afară de Commodus, în intervalul unui singur an, au urcat pe tronul Romei tot atâția conducători: Pertinax, Didius Iulianus și, din a doua parte a sa, Septimius Severus.
Dintre aceștia, Didius Iulianus a fost cel care a reușit să ajungă împărat cumpărând tronul, pur și simplu, în cadru unei adevărate licitații organizate de Garda Pretoriană după asasinarea lui Pertinax de către aceiași pretorieni.
Didius Iulianus l-a avut „competitor” pe socrul lui Pertinax, Titus Flavius Sulpicianus, care revendica și el tronul.
Pretorienii i-au pus pe cei doi pretendenți să liciteze, iar Iulianus a câștigat promițând fiecărui soldat din Gardă câte 25.000 de sesterți, monedă romană din argint foarte valoroasă la acea vreme.
Acest episod este considerat în continuare deosebit de rușinos, imperiul fiind, practic, scos la mezat chiar de soldații săi de elită.
Senatul roman, amenințat de pretorieni, n-a avut de ales și l-a numit împărat pe Didius Iulianus, iar soția și fiica acestuia au primit titlul de „Augusta”.
Garda Pretoriană avea ca principal rol protejarea persoanei împăratului Imperiului Roman - Foto: ancient-origins.net (cu rol ilustrativ)
Noul împărat avea deja 60 de ani când a preluat conducerea Imperiului, iar unele surse spun că, personal, nu avusese această ambiție, după o carieră strălucită în armată și în funcția de consul, dar a fost împins de la spate chiar de soția și fiica sa.
În „Istoria romană”, Cassius Dio vorbește despre licitație: „Didius Iulianus, în același timp un căutător nesătul de bani și un cheltuitor desfrânat ... mereu dornic de revoluție și de aceea exilat de Commodus ... când a auzit de moartea lui Pertinax, s-a îndreptat în grabă spre tabără și, stând la poarta incintei, a licitat soldaților pentru domnia asupra Romei”.
Împăratul Didius Iulianus a domnit doar două luni
În lucrarea sa, „The Decline and Fall of the Roman Empire” („Declinul și căderea Imperiului Roman”), istoricul Edward Gibbon a scris, la rându său, despre licitația care a avut loc la finalul lunii martie 193.
„Această ofertă infamă, cel mai insolent exces de putere militară, a răspândit în tot orașul (n.r. - Roma) durere, rușine și indignare universale. Ea a ajuns în cele din urmă la urechile lui Didius Iulianus”, notează acesta, potrivit worldhistory.org.
Citește și: Misterul statuilor de nobili daci de la Roma. De ce bustul lui Decebal se află la Vatican?
Cu toate acestea, potrivit lui Gibbon, nu orgoliul personal, ci sugestia soției și a fiicei sale l-au convins să urmărească tronul. Gibbon a adăugat că, în timp ce garda îl purta pe Iulianus pe străzi până la Senat, defila un om „pe care îl serveau și îl disprețuiau”.
Ca și în cazul lui Pertinax, Iulianus știa că trebuie să mențină sprijinul Gărzii Pretoriene pentru a rămâne pe tronul imperial - ceea ce nu va putea face.
Nu a durat mult până când noul împărat a trebuit să recunoască faptul că nu era atât de bogat pe cât pretindea și că în trezorerie erau puțini bani, dacă nu chiar deloc.
Din nefericire pentru el, cumpărarea tronului l-a făcut nepopular atât în Senat, cât și în popor, iar odată cu pierderea sprijinului Gărzii, zilele sale pe tron erau numărate.
Nici când și-a asumat noile responsabilități nu i-a mers mai bine. Potrivit lui Herodian, „a considerat că îndatoririle sale față de stat nu au nicio importanță și și-a ocupat timpul cu o viață luxoasă și cu practici risipitoare”.
Prin urmare, chiar din ziua în care a intrat în istorie ca împărat roman, soarta lui Iulianus era, de fapt, pecetluită
Aproape imediat după ce și-a preluat noile îndatoriri, trei comandanți militari și-au exprimat intenția de a-i lua tronul, fiecare afirmând că fusese ales de Pertinax ca succesor al său.
Primul care și-a declarat intenția a fost Gaius Pescennius Niger, guvernator al Siriei și alegerea preferată a multora la Roma. Deși a fost numit împărat de către trupele sale (a ales chiar Antiohia drept capitală), a ales să aștepte pentru marșul său asupra Romei până când putea strânge mai mult sprijin - avea doar patru legiuni la dispoziția sa.
A urmat Decimus Clodius Albinus, guvernator al Britaniei, care și-a declarat intențiile; cu toate acestea, el a făcut acest lucru cu sprijinul a numai trei legiuni.
În sfârșit, a fost vorba de Lucius Septimius Severus, guvernatorul Pannoniei Superioare, o provincie de pe Dunăre. El părea să fie cel mai puternic dintre cei trei candidați, cu 16 legiuni - întreaga armată din zona fluviilor Rin și Dunăre.
La 9 aprilie 193 d.Hr., cu sprijinul deplin al armatei sale, Severus s-a proclamat împărat la Carnuntum. După ce a obținut (sau cumpărat) sprijinul lui Albinus, a mărșăluit spre sud, către Roma.
În disperare de cauză, împăratul Iulianus a ordonat Gărzii să construiască fortificații pentru a apăra orașul împotriva lui Severus, dar acestea au refuzat. Apoi, a cerut Senatului să-l numească pe Severus co-consul, dar și senatorii au refuzat.
„În apropierea invincibilă și rapidă a legiunilor panonice, el și-a văzut soarta inevitabilă”, mai scria Gibbon, potrivit sursei citate.
La 1 iunie 193 d.Hr., Iulianus a fost condamnat la moarte de către Senat și, în timp ce încă nu intrase în oraș, Severus a fost recunoscut ca nou împărat.
Citește și: Cine a fost strănepotul lui Decebal care a ajuns împărat roman? A vrut să creeze Imperiul Dacic
Un asasin a fost trimis la casa lui Iulianus și, găsindu-l singur, l-a înjunghiat și l-a decapitat.
Ultimele cuvinte ale celui care a fost împărat pentru doar două luni au fost: „Dar ce rău am făcut. Pe cine am ucis?”.
Moartea sa va marca sfârșitul instabilității politice a imperiului, Septimius Severus reușind să se mențină la conducerea acestuia aproape două decenii, până în anul 211.
Dar licitarea tronului imperial de către Garda Pretoriană a rămas unul dintre cele mai jenante momente din istoria puterii care a dominat, timp de secole, lumea cunoscută pe-atunci.
