Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
8.400.573 Votanți în România
46,65 %
686.870 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

CALENDAR IUNIE Primul bancomat, înființarea clubului Rapid și „Deșteptarea românilor”

DE Newsweek România | Actualizat: 22.06.2024 - 10:11

27 iunie 1967. Primul bancomat din lume, creat de scoțianul John Shepherd-Barron, a fost instalat în afara unei sucursale a Barclays Bank din Enfield, Londra.

SHARE

Acesta nu primea carduri bancare, ci primea cecuri imprimate cu substanțe radioactive, eliberând doar o contravaloare de 10 lire sterline. 

Lui John Shepherd-Barron i-a venit ideea să creeze un bancomat, deoarece ori de câte ori mergea la bancă sâmbăta pentru a retrage bani trebuia să stea la cozi lungi.

De multe ori nu a putut retrage bani din cauza faptului că banca era închisă. După o astfel de zi, în timp ce făcea baie, i-a venit ideea că, dacă ciocolata poate fi scoasă dintr-un aparat automat, atunci ar trebui făcută o maşină similară care să dea bani oamenilor.

Barron era inginer şi lucrase în armată. Profitând de experienţa sa, a proiectat o maşină ca un automat de ciocolată.

În absenţa cardului de astăzi, oamenii trebuiau să retragă bani sub formă de cec. Barron nu a brevetat această tehnologie. El credea că, dacă obţine un brevet, atunci hackerii pot profita de această tehnologie. 

La o săptămână după instalarea bancomatului în Barclays Bank, în Suedia au fost găsite informaţii despre un aparat de retragere de numerar. O lună mai târziu, Westminster Bank of Britain își prezenta propriul bancomat.

A fost publicat „Deșteaptă-te, române“

21 iunie 1848. În revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură“ a apărut poezia „Un răsunet“, de Andrei Mureșanu. Din data de 24 ianuarie 1990, această poezie, pe muzica lui Anton Pann, a devenit Imnul de Stat al României, cunoscut sub titlul „Deșteaptă-te, române!“.

Înființarea Clubului Rapid București

25 iunie 1923. Muncitorii de la Atelierele Griviţa, cunoscuţi în acea vreme sub denumirea de „ciocănari“, s-au întâlnit la Şcoala primară din cartier, pe 25 iunie 1923, şi au semnat actul de naştere al echipei CFR Bucureşti devenită ulterior Rapid București.Gruparea și-a făcut debutul în campionatul districtual al Bucureștiului în toamna anului 1923 

Prima utilizare a codurilor de bare

26 iunie 1974. Prima utilizare comercială a codurilor de bare a fost înregistrată într-un supermarket american din Ohio, produsul scanat fiind un pachet de gumă de mestecat. 

Primii bikini

5 iulie 1946. Primii bikini au fost prezentați în cadrul unui spectacol de modă organizat în aer liber, la piscina Molitor din Paris. Creatorul lor a fost francezul Louis Reard. Campania de promovare a bikinilor a avut următorul slogan: „Bikini - mai mic decât cel mai mic costum de baie din lume“.

Nadia Comăneci a luat primul 10 din istoria gimnasticii

18 iulie 1976. „Zeița de la Montreal“, sau „Perfect Nadia“, sunt doar două dintre superlativele cu care Nadia Comăneci a intrat în istoria sportului după ce, în întrecerea de la paralele inegale din cadrul Jocurilor Olimpice de la Montreal din 1976, a obținut prima notă de 10 din istoria întrecerilor olimpice de gimnastică.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te