Nașul fiului lui Liviu Dragnea, Sorin Paul Stănescu, amenință Newsweek România cu plângeri penale invocând, în mod aberant, o conspirație care ar fi menită să-i distrugă afacerile. Stănescu a trimis deja două notificări către Newsweek România, fiecare din partea câte unei case de avocatură. Ca să arate că este hotărât să tranșeze problema, cumătrul șefului PSD a apelat nu doar la o firmă românească de avocatură (Mușat & Asociații), ci și la una londoneză (Taylor Wessing LLP), care a notificat și ediția americană, respectiv pe cea britanică a Newsweek.
Tonul notificării venite de la Londra este tehnic, iar strategia avocaților de la Taylor Wessing este axată pe demonstrarea tezei că afacerile lui Sorin Paul Stănescu cu instituții publice din România ar reprezenta doar o mică parte din totalul cifrei de afaceri a companiei Farmavet, deținută de nașul fiului lui Liviu Dragnea.
Notificarea trimisă de către Mușat & Asociații, însă, este un apăsat proces de intenție care conține nu doar calomnii flagrante, ci chiar amenințări fățișe. Mai mult, prin documentul care ne-a parvenit de la casa românească de avocatură i se cere revistei Newsweek România, în mod halucinant, să controleze toate „persoanele (fizice și juridice) care au propagat aceste informații pe rețelele de socializare“.
Notificare de la Taylor Wessing LLP Londra
Pe 8 octombrie a.c., casa de avocatură Taylor Wessing LLP a trimis o scrisoare către Newsweek România, Newsweek UK și Newsweek US din partea lui Sorin Paul Stănescu și a companiilor sale. Scrisoarea vizează seria de articole publicate de Newsweek România despre afacerile lui Stănescu și relația acestuia cu Geronimo Brănescu, actualul șef al Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
De la bun început, unghiul de atac al Taylor Wessing este că „articolul conține numeroase informații false și următoarele semnificații
defăimătoare:
Clienții principali ai Farmavet (companie privată) sunt Direcțiile Sanitar Veterinare datorită lungii prietenii și asocierii dlui.
Stănescu cu Geronimo Brănescu (...).
Citește și Sabin Orcan: Mafia lui Dragnea și dreptul la replică
Există temeiuri puternice și rezonabile să se suspecteze că această relație coruptă și părtinitoare a produs, în mod incorect și ilegal, beneficii pentru Farmavet (...)“.
Newsweek România, însă, nu a făcut decât să alăture fapte: pe de o parte - acordarea unor contracte către firma lui Stănescu de către ANSVSA și alte instituții publice, pe de altă parte – relația personală și de afaceri dintre Stănescu și Geronimo Brănescu, directorul ANSVSA.
Nicăieri în textele publicate de către Newsweek România însă nu se face o legătură de cauzalitate între cele două fapte.
O „șopârlă“ strecurată la final
Restul notificării de la casa de avocatură londoneză prezintă cifre (contractele publice ale firmelor lui Stănescu în corelație cu cifra de afaceri a acestora) și încearcă să acrediteze ideea irelevanței legăturii de afaceri a cumătrului lui Liviu Dragnea cu statul.
La finalul scrisorii, avocații de la Taylor Wessing aruncă și un fals: „clienții noștri nu au fost contactați înainte de publicarea articolului. Mai mult, jurnaliștii nici măcar nu au luat în considerare sau verificat informațiile furnizate de Farmavet printr-un comunicat de presă din 17 august 2018 (...).
Nu a fost făcută nici o încercare de a verifica acuzațiile și nici de a obține o reacție de la clienții noștri, iar abordarea față de verificarea și publicarea articolului a fost iresponsabilă și mult sub standardele jurnalistice așteptate de la o publicație internațională respectată precum Newsweek“.
Newsweek România a contactat telefonic Farmavet, prin intermediul unui reporter, de mai multe ori de-a lungul acestui an. Mai departe de o secretară care a promis că îi va transmite lui Sorin Paul Stănescu cererile revistei, însă, nu am ajuns.
Pe de altă parte, Newsweek România nu avea nicio obligație să preia informații dintr-un comunicat de presă al Farmavet care fusese emis ca replică la articole din alte publicații.
Citește și Securistul avocat Mușat pendulează între Iohannis și Damen
Stănescu se crede atacat la „viața privată“
La o săptămână după primirea scrisorii de la Taylor Wessing LLP, pe 15 octombrie a.c., Newsweek România a fost notificată și de către avocații de la Mușat & Asociații. Casa românească, însă, pare să fi jucat doar rol de intermediar, câtă vreme notificarea este asumată, cu semnătură olografă, de către Sorin Paul Stănescu.
Unul din paragrafele notificării, pe lângă insolență, conține și o acuzație fără niciun fel de fundament - un prezumtiv atac la viața privată: „Informațiile și detaliile redate în articolele menționate, pe lângă faptul că nu corespund adevărului obiectiv, încadrându-se în categoria cunoscută sub denumirea de «fake news», sunt completate de comentarii și interpretări tendențioase sau exprimate în mod direct, cu un evident și pronunțat caracter negativ, cu privire la persoanele și societățile comerciale ce fac obiectul respectivului material. Mai mult, articolele cuprind referiri la aspecte din viața privată a subsemnatului care nu pot face obiectul interesului public“.
Cum Stănescu nu oferă detalii în legătură cu acele „aspecte din viața privată“, este cu neputință de înțeles la ce se referă, câtă vreme articolele din Newsweek România conțin date despre companii, instituții publice, contracte, licitații.
Cumătrul lui Dragnea a dedus că am indus idei
Într-un alt paragraf pare să se afle răspunsul referitor la „viața privată“: „Primul dintre articole induce ideea că subsemnatul, împreună cu Geronimo Brănescu, directorul ANSVSA, l-aș fi ajutat pe Ștefan Valentin Dragnea, fiul președintelui PSD Liviu Dragnea, să vândă porcii din ferma sa înainte de propagarea epidemiei de pestă porcină africană (...). Se mai insinuează că o presupusă relație de prietenie dintre subsemnatul și Geronimo Brănescu ar sta la baza mai multor proiecte (...) în care ne-am fi acordat reciproc sprijin în mod nelegal“.
Trebuie să precizăm că informația referitoare la vânzarea de porci de către Dragnea junior a fost menționată doar în treacăt (cu precizarea că era vorba de o informație deja făcută publică de un alt ziar la momentul apariției în Newsweek România) și fără legătură cu Stănescu.
În al doilea rând, așa cum am precizat și anterior, Newsweek România nu a făcut decât să alăture fapte: pe de o parte - acordarea unor contracte către firma lui Stănescu de către ANSVSA și alte instituții publice -, pe de altă parte – relația personală și de afaceri dintre Stănescu și Geronimo Brănescu, directorul ANSVSA, dar fără a face o legătură de cauzalitate între cele două.
Ne paște pușcăria pentru conspirație
După pasajele de încălzire, Stănescu lansează acuze abracadabrante: „Articolele anterior menționate se încadrează într-o amplă campanie de dezinformare îndreptată împotriva subsemnatului, propagată atât în presa scrisă, cât și în mediul online, inclusiv pe rețelele de socializare, de către mai multe publicații și persoane servind aceleași interese politice și economice. (...) Niciun material pe care presa îl pune la dispoziția publicului nu poate încălca limitările impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în privința protejării dreptului la viața privată, fiind absolut interzisă difuzarea de informații confidențiale sau de informații care nu sunt de interes public. (...)
Vă rugăm să luați act că demersurile menționate au depășit sfera ilicitului civil, având evidente și incontestabile valențe penale, ce pot atrage atât răspunderea penală a publicației Newsweek, cât și a celor răspunzători, direct sau indirect, de realizarea materialelor și de publicarea lor“.
Așadar, cumătrul lui Liviu Dragnea identifică o conspirație la care Newsweek România este părtașă. Dar nu se limitează la atât, ci amenință cu „răspunderea penală a publicației Newsweek, cât și a celor răspunzători, direct sau indirect, de realizarea materialelor și de publicarea lor“.
Newsweek România îi cere public lui Sorin Paul Stănescu să detalieze care sunt infracțiunile penale la care se referă și cine anume suspectează omul de afaceri că ar fi vinovat de acestea. Mai mult, Newsweek România îi cere lui Stănescu să nu mai tăinuiască aceste informații și să le prezinte de îndată procurorilor pentru ca adevărul și dreptatea să fie servite.
Citește și Fifor de la MApN cere 25.000.000 Euro de la cumătrul lui Dragnea
Stănescu ne somează să controlăm ce scriu oamenii pe Facebook
Nașul fiului lui Liviu Dragnea adaugă în scrisoarea care ne-a parvenit de la Mușat & Asociații că asta este pregătit să facă: „În acest context, vă facem cunoscut faptul că deținem date și informații concrete, susținute de dovezi, care sunt în măsură să probeze cele de mai sus, și care vor fi puse la dispoziția organelor abilitate în vederea desfășurării cercetărilor în plan penal și civil“.
Apoi, însă, îi cere revistei Newsweek România să facă un lucru absurd: „De asemenea, vă notificăm să contactați de îndată toate publicațiile care au preluat informațiile false și denigratoare cuprinse în articolele defăimătoare, precum și persoanele (fizice și juridice) care au propagat aceste informații pe rețelele de socializare, și să le solicitați retragerea imediată a acestora“.
Și dacă am avea intenția să dăm curs cererii lui Sorin Paul Stănescu (deși nu e cazul), este de neconceput cum anume le-am putea, mai întâi, identifica pe „persoanele (fizice și juridice) care au propagat aceste informații pe rețelele de socializare“. Este de presupus că dacă, totuși, am reuși asta, apoi ar trebui să le rugăm frumos pe aceste persoane să țină cont de ideea ridicolă a unui om de afaceri care a devenit recent cumătrul șefului PSD.
Șantaj: ștergem articolele, scăpăm de pușcărie
Totuși, Stănescu nu are de gând să meargă la procurori, intenția lui este pur amenințătoare. Ceea ce reiese cu claritate din următorul pasaj: „Refuzul de a da curs prezentei notificări și de a proceda în sensul solicitat va conduce negreșit la inițierea tuturor demersurilor legale în plan civil și deopotrivă penal, pentru repararea prejudiciului cauzat și totodată pentru atragerea răspunderii atât a publicației Newsweek, cât și a celor vinovați, direct sau indirect, de realizarea și publicarea materialelor defăimătoare, care au un evident și pronunțat caracter de dezinformare“.
Așadar, în loc să-și facă datoria de cetățean și să sesizeze o faptă penală (sau mai multe) de care s-ar face vinovate („direct sau indirect, de realizarea și publicarea materialelor defăimătoare, care au un evident și pronunțat caracter de dezinformare“) niște persoane, Sorin Paul Stănescu dorește doar să nu mai fie publice articolele referitoare la afacerile sale.
Newsweek România îl anunță pe Sorin Paul Stănescu, pe această cale, că nu va da curs „prezentei notificări“ și, prin urmare, așteaptă citațiile de la procurori și/sau judecători, după caz.
Axa avocațială Londra - București
Conform propriului website, Taylor Wessing este o companie de avocatură cu birouri în 32 de țări din 19 jurisdicții și peste o mie de avocați cu care colaborează.
Mușat & Asociații înseamnă Gheorghe Mușat. Adică, așa cum spune website-ul casei de avocatură, „unul dintre cei mai experimentați avocați români, fiind considerat unul dintre «părinții fondatori» ai avocaturii de business din România. Gheorghe Mușat a participat în calitate de avocat coordonator la o serie de fuziuni și achiziții de renume, precum și la cele mai importante privatizări din România, acordând asistență juridică de specialitate fie Guvernului României, fie investitorilor privați“.
Conform ancheteonline.ro, „timp de 13 ani a fost ofițer de Securitate (1970-1983), după care este trecut în rezervă și devine avocat. În 1984, este arestat pentru că a dezvăluit unor cunoștințe că fusese securist și este condamnat la închisoare. Face 4 ani de detenție la Aiud, unde este din nou recrutat de Securitate ca informator, având numele conspirativ MIRON. Își îndeplinește conștiincios datoria și întocmește 100 de note informative despre colegii săi de celulă, majoritatea condamnați politic. Este eliberat condiționat
Citește toate dezvăluirile despre legăturile dintre Geronimo Brănescu, Paul Stănescu și familia Dragnea
Șeful ANSVSA, gard în gard cu nașul lui Dragnea junior
Stănescu și Brănescu, parteneri de afaceri
Sorin Paul Stănescu, 28.000.000 € de la stat
Stănescu stăpânește instanțele
Pesta porcină: dezastrul economic despre care Guvernul tace
_____________________________