Unul dintre cei mai importanți oameni de știință din Rusia a murit la mai puțin de două zile după ce i s-au scos perfuziile, fiind bolnav de cancer în fază terminală, și închis pentru înaltă trădare.
Unul dintre cei mai importanți oameni de știință din Rusia a murit la mai puțin de două zile după ce i s-au scos perfuziile, fiind bolnav de cancer în fază terminală, și închis pentru înaltă trădare.
Cel puțin patru persoane au fost ucise și sute de locuințe au fost avariate în ceea ce pare a fi un atac aerian asupra orașului rusesc de frontieră Belgorod, duminică dimineața.
Rusul Ivan Fedotov, portar aflat sub contract cu echipa din NHL Philadelphia Flyers, este reţinut în Rusia, sub acuzaţia că refuză să-şi efectueze serviciul militar. Ivan Fedotov (25 de ani) a fost pus sub acuzaţie în Rusia, fiind învinuit că se sustrage efectuării serviciului.
Ieri, Forțele Aeriene ale Armatei Ucrainene au finalizat aproximativ 15 misiuni de zbor de grup, distrugând până la 10 tancuri inamice și 20 de vehicule de luptă blindate.
Astronauţii se recuperează prost după pierderea masei osoase suferită în timpul şederii în imponderabilitate, chiar şi la un an de la întoarcerea pe Pământ, potrivit unui studiu publicat joi, scrie AFP.
Autorităţile au ordonat locuitorilor din Sydney să-şi părăsească locuinţele din cauza vremii periculoase, care se aşteaptă să continue până marţi.
Autorităţile din Uzbekistan au anunţat sâmbătă că au efectuat o serie de arestări la o zi după una din rarele manifestaţii antiguvernamentale într-o regiune autonomă din această ţară cu regim autoritar din Asia Centrală, potrivit AFP.
Apar noi detalii în cazul lui Christopher Pincher, parlamentarul englez care a demisionat din Guvernul Boris Johnson pe motiv că a „băut mult prea mult” și-i pare rău. Acesta a renunțat la o funcție în guvern, de fapt, după ce a fost acuzat că a pipăit doi bărbați într-un club di