Valentin Naumescu: La plecarea fanfaronului iresponsabil. Ce rămâne după Trump?

DE Newsweek România | Actualizat: 12.01.2021 - 12:45
Donald Trump nu a înțeles că președinția SUA nu e un show. Foto Getty Images

Pe 20 ianuarie se încheie oficial mandatul de președinte al SUA al lui Donald Trump. Au fost patru ani controversați, în care cel de al 45-lea lider al celei mai mari puteri a lumii a fost și iubit până la fanatism și urât, uneori dincolo de argument.

SHARE

Care este moștenirea lui Donald Trump după cei patru ani la Casa Albă?

Newsweek România publică, începând de astăzi, răspunsul unor voci importante ale opiniei publice românești la această întrebare. Am discutat atât cu personalități care l-au contestat din primul moment al alegerii sale ca președinte al SUA, cât și cu cei care au susținut în cei patru ani de mandat politica și ideologia pe care a promovat-o Donald Trump.

_______________________________________

Valentin Naumescu este profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj. Mai jos, puteți citi comentariul său integral.

 

La plecarea fanfaronului iresponsabil. Ce rămâne după Trump?

Cel mai inept preşedinte american părăseşte Casa Albă, într-un cor de huiduieli interne şi externe. Singur, părăsit şi de ultimii săi aliaţi politici, inclusiv din propriul guvern, care s-au dezis de el după insurecţia din 6 ianuarie.

Înstrăinat de milioanele de conservatori moderaţi din America şi de pretutindeni, care au crezut acum patru ani că are un proiect politic serios, rezonabil, nu o partitură isterică de interpretat, şi care se simt (probabil) abandonaţi şi (ar cam trebui...) ruşinaţi că au putut susține așa ceva.

Omul acesta nu şi-a dat seama nici în ultima zi că nu este într-un show de televiziune pentru prostănaci, unde dă afară „ucenici” şi formulează decizii de jupân, ci ocupantul Biroului Oval şi şeful executivului primei mari puteri a lumii, cu responsabilităţi la nivel mondial.

Mâine sau poimâine va fi cel mai probabil pus sub acuzare de Camera Reprezentanţilor, prima etapă a celui de-al doilea proces de impeachment. Chiar dacă nu ar fi fost insurecţia şi incitarea lui clară din ultimele săptămâni, plus aberaţia cu „furtul alegerilor”, tot o preşedinţie lamentabilă ar fi rămas în istoria Statelor Unite.

Nu a făcut America great again, ci a făcut-o de râsul lumii, împingând democraţia din SUA în situaţia de a constitui subiect de glume pentru regimurile cele mai iliberale şi nedemocratice cu putinţă.

America de astăzi este incomparabil mai slabă și mai izolată pe plan internațional decât cea pe care a preluat-o Trump, acum patru ani. Eu nu mai văzusem înainte de Trump rezoluţii la Consiliul de Securitate al ONU în care SUA să aibă doar propriul vot (1-14 în chestiunea Ierusalimului, în decembrie 2017).

Vor fi necesari mulţi ani pentru a şterge amintirea atacului gloatei chemate de Trump asupra Congresului.

Dar, dincolo de această penibilă ieşire din scenă, ce rămâne după Preşedintele Trump? Rămâne trumpismul, un vestigiu al ceea ce am numit încă de acum patru ani, într-o carte pe care am publicat-o chiar la inaugurarea lui, Era Trump, adică un curent de gândire şi atitudine care poate nu a început cu el şi, iată, probabil nu se termină cu el, dar care îi va purta pentru totdeauna numele, Trump fiind exponentul lui cel mai faimos.

Din cauza stilisticii sale grobiene şi a gesturilor politice stridente, prea puţin s-a discutat despre conţinutul politicilor administraţiei Trump, concentrarea fiind cvasi-exclusiv pe aspectele de formă. Poate că, măcar la plecarea infamului președinte, vom încerca să vedem dacă, dincolo de stilistica sa oripilantă, trumpismul a avut totuși şi un conţinut.

În privința politicii externe, cea mai deranjantă inadecvare a reprezentat-o bizareria sa de a se strădui continuu să intre sub pielea marilor dictatori eurasiatici și dușmani ai Americii, lingușindu-i la limita prostiei, respectiv înverșunarea cu care și-a criticat aliații tradiționali: UE, Germania și Franța.

Nu știm ce a sperat să obțină de la ei, dar strategia lui Trump în relația cu Kim Jong Un, cele două summituri inutile, laudele grețoase pe care i le aducea, enunțarea bombastică a obiectivului denuclearizării și pacificării peninsulei coreene (am spus public, la momentul respectiv, că acele demersuri naive nu vor duce nicăieri), precum și „prietenia” pe care o tot clama cu președinții Putin și Xi Jinping, la care până și aceștia zâmbeau jenați, totul a fost un fiasco. Nu a schimbat nimic din politicile regimurilor dictatoriale ale Coreei de Nord, Chinei sau Rusiei, care l-au sfidat până la capăt. S-a răţoit însă tot timpul la europeni.

Nu i-a ieșit nimic notabil în strategia externă. Zero rezultate în relația cu Coreea de Nord și Rusia. Continuarea ascensiunii Chinei. Un plan de pace în Orientul Mijlociu, făcut de ginerele său, pe care palestinienii l-au respins în prima secundă iar europenii l-au contemplat în tăcere, fără să aplaude. Și care, neîndoielnic, va fi rediscutat în noul context.

Bun, a fost deschis față de România și Polonia, a vândut arme pe bani mulți în Europa Centrală (ca și în Arabia Saudită, unde a închis ochii în faţa unui regim criminal) și i-a primit la Casa Albă pe președinții celor două ţări aliate de pe Flancul Estic. Dar și aici este un mit al marilor beneficii pe care le-ar fi avut aceste țări în timpul mandatului lui Trump.

De întâmplat, concret, nu s-a întâmplat mai nimic. SUA nu și-au crescut semnificativ prezența militară în aceste țări, dincolo de promisiuni, de mult discutatul „Fort Trump” din Polonia, de ipotetica rotație a miilor de soldați americani din Germania pe Flancul Estic, de proiectata cale ferată și autostradă din portul Constanța până în portul Gdansk, de reactoarele nucleare de la Cernavodă, de ridicarea vizelor etc.

Toate urmau să se întâmple, cândva, în viitor. Poate că s-ar fi întâmplat într-un al doilea mandat Trump, poate nu, asta nu vom ști niciodată. Cert este însă că multe nu prea s-au realizat în primul mandat, dincolo de contractele de armament și vizitele la Casa Albă.

Toate celelalte proiecte erau la timpul viitor. Iar deschiderea față de Polonia și România, deşi salutată aici în regiune, era în mod evident ostentativă față de ostilitatea din relația cu Europa de Vest. Dacă NATO ar fi sucombat în al doilea mandat al lui Trump, România şi Polonia nu aveau nimic de câştigat, dimpotrivă.

Dar pe plan intern? Rămân totuşi 74 de milioane de cetățeni americani care l-au votat pe Donald Trump, chiar dacă jumătate din suport s-a risipit probabil la insurecția de pe 6 ianuarie. Ce vor face aceștia? Vor merge după el, într-o nouă aventură politică?

Ce se va întâmpla cu Partidul Conservator? Ce direcția va lua conservatorismul american post-Trump? Se va scinda oare GOP într-o facțiune radicală și una moderată? Iată doar câteva din multele întrebări cu care mandatul celui de-al 45-lea președinte al SUA răvășește politica americană chiar și după plecarea sa ruşinoasă de la Casa Albă.

Umbra trumpismului va bântui mandatul lui Joe Biden. Dacă noul președinte va fi inteligent, această moștenire ar putea chiar să-l ajute, făcându-l mai prudent şi mai echilibrat în fața tentațiilor radicale ale facțiunii socialiste din Partidul Democrat. Tentaţii de care sigur ne vom ocupa în anii care urmează...

______________________

Valentin Naumescu este profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi preşedintele think tankului Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE)

______________________

Citește și: MOȘTENIREA LUI TRUMP Vladimir Tismăneanu: „Trump a practicat stilul paranoic în politica americană”

______________________

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.