miercuri 22 octombrie
EUR 5.0831 USD 4.3835
Abonează-te
Newsweek România

Turcia și Libia și-au împărțit apele Mediteranei, blocând toate gazeoductele din zonă

Data publicării: 02.12.2019 • 19:43
sursă: thearabweekly.com
sursă: thearabweekly.com

Turcia și Libia au semnat un pact prin care împart controlul apelor Mediteranei între cele două țări, o acțiune care blochează practic câmpurile gazeifere și petroliere din Israel, Egipt, Cipru și Grecia.

De asemenea, controlul se extinde peste zonele economice ale acestor țări. Analiștii au comparat acest pact cu un asediu turco-libian asupra drepturile mediteraneene ale națiunilor litorale și creează o barieră majoră împotriva planurilor de instalare a gazoductelor și oleoductelor prin care să-și transporte producția spre piețele principale de export din Europa.

Această acțiune poate fi asemănătoare cu declarația unilaterală a Chinei de suveranitate asupra insulelor Mării Chinei de Sud.

Noul acord a fost semnat de președintele turc, Tayyip Erdogan și de Fayez al-Serraj, șeful Guvernului libian recunoscut internațional, cu sediul la Tripoli, pe care Ankara îl sprijină împotriva forței militare rivale din estul Libiei.

„Aceasta înseamnă protejarea drepturilor Turciei care decurg din dreptul internațional”, a declarat ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, despre memorandumul de înțelegere privind „delimitarea jurisdicțiilor maritime”.

Egiptul a respins acordul ca fiind „ilegal”, iar Grecia a declarat că orice astfel de acord ar fi absurd din punct de vedere geografic, deoarece a ignorat prezența insulei grecești Creta între coastele Turciei și Libiei. Israelul încă nu a reacționat.

Guvernul de la Tripoli a confirmat acordul, dar nu a oferit detalii.

Directorul de comunicații al președinției turce, Fahrettin Altun, a precizat că acordul va consolida legăturile militare cu Guvernul de la Tripoli. Ankara a furnizat deja drone și camioane militare.

Libia a fost împărțită încă din 2014 în tabere militare rivale, Guvernul de la Tripoli, recunoscut internațional, condus de Fayez al-Serraj și forțele din est, conduse de generalul Khalifa Haftar, susținut de Rusia, Emiratele Arabe Unite și Egipt.

Haftar, care controlează majoritatea câmpurilor și instalațiilor petroliere din Libia, a declarat acordul ilegal, însă veniturile din petrol și gaze sunt controlate de Banca Centrală din Tripoli.

În iunie, Armata Națională Libiană a lui Haftar (LNA) a declarat că a tăiat toate legăturile cu Turcia și că toate zborurile comerciale sau navele turcești care încearcă să acceseze Libia vor fi tratate ca ostile.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră