Securitatea Europei este tot mai dependentă de Erdoğan

DE Silviu Sergiu | Actualizat: 01.02.2020 - 09:57

Turcia s-a implicat militar direct în războiul civil din Libia, iar evoluțiile ulterioare pot declanșa un nou val imigraționist către Europa

SHARE

„Libia este o Sirie la porțile Europei“. Titlul extrem de inspirat dat de cotidianul francez „Le Monde“ descrie foarte bine cât de importantă este această țară din nordul Africii pentru securitatea Europei, având în vedere că ea alimentează rutele sudice ale imigrației ilegale.

UE și Libia sunt despărțite de doar câteva sute de mile marine, fapt care-i face pe cei circa 700.000 de migranți sub-saharieni să viseze să treacă Mediterana și să debarce pe coastele Italiei. 

Războiul civil care macină țara este un argument în plus pentru migranți. Cu atât mai mult cu cât, în ultima vreme, ostilitățile s-au intensificat.

Pe acest fond, Turcia a devenit prima țară care trimite oficial militari în conflict, fiind unul dintre actorii centrali în această regiune cu miză geostrategică ridicată, determinată de rezervele de hidrocarburi din Marea Mediterană.

Cum Ankara este stavila, cel puțin până acum, a valului de imigranți rezultați din războiul civil sirian, am spune că stabilitatea internă a Uniunii Europene stă tot mai mult la mâna Turciei.

Erdoğan a reușit să transforme
Turcia într-un actor important
în Marea Mediterană, interesat
de rezervele de hidrocarburi

De altfel, Turcia nu pierde nicio ocazie să amenințe UE că, dacă nu o va susține în problema libiană, va lăsa valul imigraționist să inunde Europa.

Mai mult, ultima conferință organizată de europeni la Berlin, cu scopul de a fi semnat un acord de încetare a focului, a fost un eșec răsunător. Motivul? Sunt prea mulți combatanți în acest „război prin procură“, iar interesele lor strategice și economice sunt antagonice, după cum remarca Al-Jazeera.

Combatanții

La nouă ani de la răsturnarea regimului lui Muammar Gadaffi, Libia este în mijlocul unui război civil, în care se confruntă mareșalul Khalifa Haftar, ce controlează mare parte din țară, și Guvernul Acordului Naţional de la Tripoli (GAN), condus de Fayez al-Sarraj.

Armata Naţională Libiană (ANL), condusă de mareșalul Haftar, susține guvernul rival cu sediul în Tobruk și este sprijinită de Egipt, Emiratele Arabe Unite (EAU), Franţa şi Rusia.

Specific pentru statele eșuate, GAN controlează doar capitala țării, o mică parte din teritoriu, dar are un cuvânt de spus în relațiile internaționale, fiind recunoscut de Organizația Națiunilor Unite (ONU). De nouă luni, cele două armate se confruntă la porțile capitalei Tripoli, situată în vestul țării.

Parteneriat militar și economic

În noiembrie 2019, Recep Tayyip Erdoğan şi Fayez al-Sarraj au semnat două memorandumuri de înţelegere între Turcia și Libia, prin care sunt delimitate zonele de jurisdicţie maritimă în Marea Mediterană şi se stabilesc termenii cooperării militare între cele două țări.

Criza libiană continuă însă, pentru că Fayez al-Sarraj (sus) și Khalifa Haftar (jos) au refuzat să se așeze la masa negocierilor - Foto: Getty Images

Odată legalizat acest parteneriat, Ankara a trimis trupe în sprijinul guvernului de la Tripoli, în fapt, 2.000 de mercenari care au luptat  împotriva kurzilor din Siria, o decizie aprobată de parlamentul turc.

Drept reacție, Armata Națională Libiană și-a intensificat atacurile la adresa Guvernului de la Tripoli, iar acesta a fost nevoit să-și activeze cooperarea militară cu Turcia. 

Acord economic

Deși colaborarea militară are rolul său foarte important, adevărata miză a parteneriatului turco-libian este memorandumul prin care sunt delimitate zonele de jurisdicţie maritimă în Marea Mediterană, miza fiind rezervele de petrol și  gaze consistente, în special cele din est.

Recep Tayyip Erdoğan a reușit să transforme Turcia într-un jucător important în Marea Mediterană, după ce, ani întregi, Ankara a privit cu jind la companiile internaționale din energie, interesate de rezervele de hidrocarburi din largul coastelor Ciprului, Israelului sau Greciei.

Documentul este folosit de Turcia pentru a contesta, din punct de vedere al dreptului constituțional, limitele maritime stabilite de Grecia, Egipt şi Cipru.

Aceste țări au delimitat zonele economice exclusive (ZEE) într-o manieră care afectează intersele Ankarei. Turcia insistă că are dreptul la o zonă extinsă, datorită amplitudinii coastelor sale maritime.

Lucru obținut prin acordul cu Guvernul de la Tripoli, care anulează pretenția insulelor grecești de a avea o zonă economică exclusivă (ZEE).

Documentul stipulează existența unei frontiere maritime între Turcia şi Libia, care exclude, însă, insula grecească Creta.

Ankara nu speră neapărat ca acordul să devină realitate, fiind în contradicție cu normele de drept internațional, ci îl folosește ca pe un mijloc de presiune asupra comunității internaționale, pentru a găsi o soluție echitabilă.

Nu în ultimul rând, Turcia este nemulțumită că a fost exclusă de la comercializarea gazelor din Mediterana de Est.

Deși resursele Ciprului sunt deținute în co-proprietate cu Ciprul de Nord, această entitate nerecunoscută internațional nu a fost luată în calcul la stabilirea Zonei Economice Exclusive a insulei.

Strategie în relația cu SUA

Turcia folosește Libia pentru a reîncălzi relația cu SUA, după ce, în Siria, a refuzat să lupte împotriva lui Bashar
al-Assad și i-a atacat pe kurzi, cu acordul tacit al Americii.

În octombrie 2019, Donald Trump a anunțat retragerea trupelor americane din nordul Siriei, fapt ce a permis Ankarei să preia controlul.

Erdoğan nu a confruntat direct regimul lui Assad, pentru că acesta este susținut de Rusia, țară cu care Turcia are interese strategice: achiziția de rachete S-400 și conducta TurkStream.Poziția Turciei în Libia este sprijinită de Washington.

„SUA pariază pe Turcia în ceea ce privește pașii următori în Libia, dar și în Siria. Egipt și Emiratele Arabe Unite au eșuat în Libia pentru că au refuzat să se implice direct și să trimită soldați în armata lui Haftar. Aceste țări s-au strecurat în conflict.

Actuala administrație de la Washington admiră forța Turciei, deoarece este sceptică în legătură cu faptul că organizații precum Națiunile Unite pot rezolva criza siriană sau libiană. Din contră, ONU a reușit doar să prelungească aceste conflicte.

De aceea Turcia insistă cu încheierea unui acord de încetare a focului, pentru a-și cimenta rolul în această chestiune“, scrie cotidianul israelian „Jerusalem Post“ într-o analiză dedicată subiectului.

Un fiasco la Berlin

În încercarea de a se ajunge la un acord de încetare a focului, la Berlin a fost organizată o conferință, care a eșuat lamentabil. Marile puteri nu i-au convins pe mareșalul Khalifa Haftar și pe Fayez Al-Sarraj să se așeze la masa negocierilor.

Cele 12 țări prezente la conferință, printre care și Rusia, și-au luat totuși angajamentul să nu mai intervină în războiul civil libian. Vorbe goale, pentru că asta nu înseamnă că Turcia și Rusia își vor retrage mercenarii trimiși să lupte în tabere diferite.

Sunt voci care se tem chiar de existența unui acord secret între Ankara și Moscova. „Cele două țări ar putea avea un acord «pe sub masă» care să favorizeze o influență sporită a Moscovei și Ankarei“, consideră Claudia Gazzini, de la International Crisis Group (ICG).

Publicația germană „Taggespiegel“ a observat că Putin și Erdoğan au intrat în sală abia după ce reuniunea de la Berlin începuse. „Prin acest artificiu cei doi transmit un mesaj clar: Fără noi nimic nu se va rezolva“, comentează
publicația.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -