Cine e Călin Georgescu? Vrea RO-EXIT, ieșirea din NATO a României și revenirea la "Mama Rusie"

DE Daniel Toșa | Actualizat: 25.11.2024 - 13:04
Cine e Călin Georgescu? Vrea RO-EXIT, ieșirea din NATO a României și revenirea la "Mama Rusie" - Foto: Profimedia images
Cine e Călin Georgescu? Vrea RO-EXIT, ieșirea din NATO a României și revenirea la "Mama Rusie" - Foto: Profimedia images

Rusofilul Călin Georgescu vrea RO-EXIT, ieșirea din NATO a României și revenirea la "Mama Rusie". Primul tur al alegerilor prezidențiale vine cu o undă de șoc, după ce "candidatul Moscovei" vândut ca "independent" Călin Georgescu a adunat peste 2.000.000 de voturi.

SHARE

Șocul total de la alegerile prezidențiale ar putea arunca România din nou în negura comunismului vine la doar 34 de ani de la Revoluția din 1989 care a marca căderea "imperiului răului" în țara noastră și deschiderea către lumea pe care o cunoaștem astăzi.

Cine e Călin Georgescu? Vrea RO-EXIT, ieșirea din NATO a României și revenirea la "Mama Rusie"

Ce-i unește pe extremiștii de dreapta europeni? Pretențiile de a apăra identitățile naționale, de a rescrie istoria prin anexarea „vechilor teritorii“, fanatismul religios, respingerea minoritățior, respingerea valorilor occidentale, lupta împotriva „marelui dușman“ (Statele Unite n.red.) și ultraortodoxia.

Rusia lui Putin nu se mai ferește să-și ascundă intențiile de a recâștiga influența pe care a avut-o în anii de glorie ai URSS în Europa. Mai mult, Vladimir Putin a spus-o clar înainte de a declanșa invazia din 24 februarie 2022 în Ucraina, printr-o serie de cerințe adresate Statelor Unite că dorește ca Alianța NATO să se restrîngă la nivelul anilor 1997.

Reamintim că România a aderat la NATO în 2004 în al doilea val alături de țări precum Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia.

Planul dictatorului de la Moscova este de a influența alegerile din statele europene prin injecția, promovarea și finanțarea unor partide cu viziuni anti-europene, anti-nato, dar pro-estice și deschise la reluarea relațiilor cu Rusia.

Citește și: Victoria lui rusofilului Calin Georgescu în alegeri șochează Europa: Scutul de la Deveselu, o rușine

Practic, acest lucru s-a întâmplat și în România, unde Călin Georgescu, un candidat așa-zis independent, fără nicio echipă de campanie la vedere a "bubuit" pe rețeaua de socializare Tik-Tok, unde Georgescu desfășoară o campanie extrem de agresivă. Practic 8 din 10 postări, care apar în mod "aleator" pe "feed-ul" Tik-Tok al utilizatorilor acestei aplicații chinezești - sunt despre Călin Georgescu și îndemnuri agresive la vot pentru acest candidat controversat cu viziuni pro-ruse, dar profund anti-UE, anti-NATO.

Citește și: Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”

„Premierul lui Putin“, propus de două ori de AUR. George Simion a anunțat că-l susține în turul II

La alegerile din 2020, partidul AUR, condus de George Simion, l-a nominalizat pe Călin Georgescu pentru funcția de premier la consultările cu președintele Klaus Iohannis.

„AUR și-a prezentat din campanie propunerea de premier și nu îi vom înșela pe români. Călin Georgescu este un român patriot ce se ridică la înălțimea unei asemenea funcții. Nu este membru de partid, AUR propune români competenți, indiferent de statutul lor politic“, a scris Marius Dorin Lulea, pe pagina de Facebook.

Citește și: Candidatul anti-sistem Călin Georgescu, membru în 2 guverne. Studii în SUA pe care o demonizează azi

Călin Georgescu, premierul propus și susținut de AUR în două rânduri s-a declarat un admirator al lui Vladimir Putin și susținea că este atras atras de cultura rusă.

Astăzi, liderul AUR, Marius Lulea, tovarășul lui George Simion avut o declarație transșantă spunâmnd că pentru Călin Georgescu s-a manipulat opinia public pe rețelele sociale.

Lulea acuză că în cazul lui Călin Georgescu „s-au folosit boți și troli. Noi am constatat încă din 2022, din partea a doua a anului, că sunt folosiți și la Diana Șoșoacă. Generarea acestor boți se face automat pe baza unor softuri și echipamente performante și în momentul în care Șoșoacă a fost retrasă de pe scena politică boții au fost mutați pe Călin Georgescu. 

Citește și: Călin Georgescu a câștigat declarându-se SUVERANIST. Ce înseamnă SUVERAN, SUVERANITATE?

Și au fost folosiți pentru a distorsiona mesajul pe care-l transmiteam noi. Nu știm cât de legal este acest lucru pentru că reprezintă o problemă de siguranță națională a României. S-au folosit pe TikTok. Acum și pe Facebook și pe TikTok. 

Declarațiile lui Lulea apar în contextul în care George SImion și-a exprimat sprijinul pentru Călin Georgescu.

De ce a plecat Georgescu din AUR?

Lulea spune că Georgescu a părăpsit partidul deoarece era prea extremist. 

„Noi am avut o suprapunere temporară cu el, pe o anumită perioadă o incompatibilitate despre cum este văzută apartenența României la NATO și la blocul comunitar și a fost o decizie în consens de a ne despărți. Nici măcar nu ne-am certat. 

Noi ne-am ocupat de imaginea dumnealui în campania precedentă în 2020. Era propunerea noastră de premier. Apoi a fost acele declarații controversate și noi am ales căi diferite de dumnealui. Noi am ales calea europeană și NATO”, a spus Lulea la hotnews.

Legăturile lui Călin Georgescu cu Rusia

Călin Georgescu este omul responsabil de aducerea lui Aleksandr Dughin în România. Dughin este ideologul favorit al dictatorului rus Vladimir Putin, considerat chiar "creierul lui Putin". Totodată, Dughin este cel care a creat ideologia "Eurasia" - un "proiect" de refacere a influenței sovietice asupra țărilor europene din timpul U.R.S.S..

Dughin a venit la București în iunie 2014 la chemarea lui Călin Georgescu, unde a avut întâlniri cu un cerc restrâns al celor din jurul Mișcării Eurasia în România

Oficina de propagandă a Kremlinului, Sputnik l-a lăudat de mai multe ori pe Călin Georgescu pentru pozițiile sale pro-ruse și anti-europene și anti-NATO.

Călin Georgescu a declarat că România ar trebui să restabilească relațiile cu "statele puternice". precum Rusia și China.

„Șansa României este înțelepciunea rusească”, spunea Călin Georgescu, într-o intervenție la Metropola TV, în aprilie 2021.

„Georgescu este rezervat în ceea ce privește aderarea României la NATO și a insistat cu prudență pentru normalizarea relațiilor cu Rusia”, scrie agenția de presă TASS.

Publicația britanică The Guardian a amintit o declarație a lui Călin Georgescu cu privire la scutul antirachetă NATO de la Deveselu, pe care l-a numit „o rușine a diplomației”.

Kremlinul laudă alegerea lui Călin Georgescu

„Dr. ing. Călin Georgescu analizează critic implicarea României în starea tensionată din Est și dă în vileag ce este în spatele situației acutizate din Ucraina. Este învăluit într-o aură de mister, este văzut ca deținătorul soluțiilor salvatoare pentru România. Este implicat în cercuri ocultate ale organizațiilor puterii internaționale, dar este și un patriot” ,scrie ziarul de propagandă rusesc, dovadă că în spatele lui Georgescu nu este doar forța Tik-Tok-ului, ci forța Kremlinului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te