Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
8.368.329 Votanți în România
46,47 %
684.111 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Tăierea fondurilor UE: Premierul Viktor Orban, sprijinit la Bruxelles de extrema dreaptă din Italia

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 19.09.2022 - 14:44
Viktor Orban și Giorgia Meloni. / Foto: Profimedia
Viktor Orban și Giorgia Meloni. / Foto: Profimedia

Lidera extremei drepte italiene, Giorgia Meloni, considerată favorită în alegerile legislative din 25 septembrie în ţara sa, a criticat propunerea Bruxellesului de a suspenda o parte din finanţările pentru Ungaria din cauza riscurilor legate de corupţie.

SHARE

"Adevăraţii antieuropeni sunt cei care, în timp ce suntem atacaţi şi UE trebuie să fie mai puternică decât oricând, spun că trebuie o Europă în prima divizie şi o alta în divizia a doua, şi care fac totul pentru a arunca Ungaria în braţele lui Putin", a declarat ea într-un interviu acordat ziarului ultraconservator Il Giornale, relatează Agerpres, citând AFP.

CE a propus suspendarea a 7,5 miliarde de euro din finanţările europene pentru Ungaria din cauza riscurilor legate de corupţie

Comisia Europeană a propus duminică statelor membre suspendarea a 7,5 miliarde de euro din finanţările europene pentru Ungaria din cauza riscurilor legate de corupţie, în aşteptarea aplicării unor reforme.

Partidul Giorgiei Meloni, Fratelli d'Italia, care are legături strânse cu premierul ungar Viktor Orban, face campanie electorală cu un program naţionalist, prin care cere în special "o Europă diferită" cu mai multe puteri pentru statele membre.

Citește și: Polonia face front comun cu Viktor Orban. Se opune tăierii fondurilor europene pentru Ungaria

În interviul său, Meloni pledează pentru "o apropiere între naţiunile europene în loc de îndepărtarea şi divizarea lor prin utilizarea problemei statului de drept ca armă ideologică pentru a le lovi pe cele care nu sunt considerate fiind pe linie".

Comisia a citat în special "nereguli" şi "carenţe" în Ungaria în cadrul procedurilor de achiziţii publice şi proporţia "anormal" de ridicată a candidaturilor unice pentru aceste contracte.

Într-un alt interviu acordat duminică, Giorgia Meloni a criticat politica Bruxellesului faţă de Polonia, aceasta făcând asemenea obiectivul criticilor UE pentru atingeri aduse statului de drept, în timp ce ea primeşte numeroşi refugiaţi din Ucraina.

Ea a adăugat totuşi: "Orban îşi va face alegerile, eu nu fac ceea ce spune Orban. Ţin cont doar de interesul naţional al Italiei".

Citește și: VIDEO Japonia, lovită de taifunul feroce Nanmadol: cel puțin 2 morți, milioane de oameni evacuați

Fratelli d'Italia este partidul dominant într-o coaliţie care include de asemenea Liga (antimigranţi) a lui Matteo Salvini şi partidul conservator Forza Italia, al lui Silvio Berlusconi.

Potrivit ultimelor sondaje autorizate înaintea scrutinului, această coaliţie conduce cu 46% în intenţiile de vot.

În cursul unei reuniuni a partidului său duminică, Salvini a declarat: "Respect alegerile democratice ale tuturor ţărilor din lume. Orban a făcut lucruri bune şi de asemenea a făcut şi erori".

Silvio Berlusconi, care se prezintă ca fiind mai moderat, a subliniat că politicile lui Orban "sunt diferite de ale noastre, la fel şi viziunea sa despre Europa", notează AFP. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te