Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,34 %
Marcel Ciolacu 19,92 %
97,20 %
Elena Lasconi 18,44 %
George Simion 14,05 %
Click aici pentru rezultate complete

Polonia lucrează la o alianță cu România și Ucraina, pentru investiții și strategii militare

DE Adina Mutăr | Actualizat: 07.04.2023 - 15:46
Zelenski, Klaus Werner Iohannis, Maia Sandu și președintele polonez Andrzej Duda la Chișinău-Foto: Profimedia Images
Zelenski, Klaus Werner Iohannis, Maia Sandu și președintele polonez Andrzej Duda la Chișinău-Foto: Profimedia Images

Polonia lucrează la o trilaterală cu România și Ucraina, pentru a construi o nouă comunitate economică în Europa Centrală și de Est.

SHARE

Polonia lucrează la o trilaterală cu România și Ucraina, pentru investiții și strategii militare.

Președintele polonez Andrzej Duda a anunțat că Polonia și Ucraina lucrează la un nou tratat, în timp ce premierul Mateusz Morawiecki, la București, lucra pentru a construi o nouă comunitate economică, cu participarea României și Ucrainei. 

Polonia lucrează la o trilaterală cu România și Ucraina

Duda și-a exprimat speranța că în viitor vor exista mai multe companii poloneze pe piața ucraineană. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că este crucial ca Polonia să fie în fruntea planurilor ucrainene de reconstrucție, potrivit aa.com.tr.

„Sper că sfârşitul atacului rusesc, prin alungarea agresorilor ruşi de pe teritoriul Ucrainei, va însemna deschiderea completă a porţilor pentru dezvoltarea economică comună în continuare”, a spus Duda. „Vrem Polonia și Ucraina fără frontiere”.

„Invităm oamenii de afaceri polonezi să intre activ pe piața ucraineană. Este foarte important pentru noi ca Polonia să fie unul dintre cei mai importanți parteneri în reconstrucția Ucrainei.

Citește și: FSB confiscă pașapoartele oficialilor și directorilor companiilor de stat, ca să nu „dezerteze”

Ne dorim ca afacerile poloneze să fie unul dintre liderii pieței noastre”, a declarat și Zelenski la o conferință de presă cu președintele polonez Andrzej Duda la Varșovia.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului polonez, Piotr Müller, a anunțat că vor fi semnate trei acorduri.

Citește și: VIDEO Tatarski, posibil asasinat de unitatea 29155 a GRU, aviz lui Prigojin. Daria, sacrificată

Primul se referă la achiziționarea de către Ucraina a 100 de vehicule blindate Rosomak. Contractele ulterioare vor viza participarea companiilor poloneze la reconstrucția Ucrainei și continuarea cooperării între companii strategice de apărare.

Aflat la București, premierul Mateusz Morawiecki a anunțat că lucrează pentru a construi o nouă comunitate economică în Europa Centrală și de Est, cu participarea României și Ucrainei.

O nouă comunitate economică „fără frontiere”

În cadrul consultărilor interguvernamentale polono-române de la București, Morawiecki a subliniat cooperarea dintre Polonia și România, esențială pentru ca vocea regiunii să fie mai bine auzită.

„Nu putem privi Uniunea Europeană ca pe cei care trebuie ascultați și trebuie să aibă întotdeauna cele mai bune soluții transportate într-o valiză la București sau Varșovia”, a spus el, potrivit euractiv.com.

Morawiecki a sugerat că Polonia și România trebuie să dezvolte cooperarea într-un triunghi cu Ucraina, ceea ce ar contribui la sporirea investițiilor și a planurilor strategice militare pentru viitor și ar permite crearea unei „noui comunități economice în regiunea Europei Centrale și de Est”.

Anul 2022 a fost „fructuos pentru comunitatea de afaceri polono-română”, întrucât comerțul dintre țări s-a ridicat la 11 miliarde de euro – ceea ce reprezintă o creștere de 20% față de 2021.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te