Victimele vor primi în total 160 de milioane de euro, reprezentând daune.
Firma franceză Servier a primit amendă pentru vânzarea medicamentului Mediator, un medicament pentru slăbit care ar fi cauzat moartea a sute de oameni, relatează dpa preluată de Agerpres.
Firma Servier trebuie să plătească 2,7 milioane de euro (3,17 milioane de dolari) şi a fost găsit vinovată de înşelăciune în formă agravantă, vătămare corporală prin neglijenţă şi omor, a decis luni un tribunal din Paris.
Un fost manager al firmei a primit, de asemenea, o condamnare cu suspendare de patru ani. În plus, victimele vor primi în total160 de milioane de euro, reprezentând daune, scrie RFI.
Medicamentul ar fi cauzat decesul a cel puţin 500 de pacienţi, conform unui studiu realizat de departamentul pentru securitatea medicamentelor din Franţa.
De asemenea, departamentul a fost amendat cu 300.000 de euro pentru că nu a retras medicamentul de pe piaţă în timp util, deşi efectele sale adverse erau cunoscute, a decis judecătorul.
Citește și: Autostrada de centură a Capitalei a început să capete formă și în teren
Pastilele, care nu mai sunt vândute în Franţa, ar fi afectat sistemul cardiovascular. Servier a negat întotdeauna aceste afirmaţii.
Mediator a fost lansat pe piaţă iniţial ca medicament pentru diabet, în anii '70, dar a fost adesea prescris şi pentru cure de slăbire.