Rusia pune lumea în pericolul foametei, prin blocarea exporturilor de cereale din Ucraina şi prin restricţiile asupra propriilor exporturi, a acuzat sâmbătă şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.
Rusia pune lumea în pericolul foametei, prin blocarea exporturilor de cereale din Ucraina şi prin restricţiile asupra propriilor exporturi, a acuzat sâmbătă şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.
Pe 19 iunie 2022, tramvaiul 5 va circula din nou în București, făcând legătura între Aeroportul Băneasa și Piața Sf. Gheorghe. Linia a fost suspendată în 2017, iar între timp, cel puțin în zona centrală la traseului, nu s-a făcut nimic. Infrastrucura s-a degradat și mai mult.
Traficul se desfășoară cu dificultate pe trei porțiuni din Autostrada Soarelui A2, pe sensul dinspre Constanța spre București.
Specialiştii pirotehnicieni au fost solicitaţi, marţi dimineaţă, după ce jandarmii ce efectuează serviciul în zona Ministerului Transporturilor au sesizat un bagaj abandonat în parcare.
O cursă specială va transporta periodic marfă la Sulina, iar microbuze vor fi puse la dispoziția tulcenilor care locuiesc în satele de pe braţul Chilia, după ce traficul navelor fluviale a fost suspendat.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu anunţă că de astăzi se poate călători cu un singur bilet sau abonament pe toate mijloacele de transport disponibile în zona Bucureşti-Ilfov: tren, metrou, autobuz, tramvai şi troilebuz, după ce a semnat Ordinul de ministru.
Greva declanşată de angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) continuă şi sâmbătă, deşi Tribunalul Bucureşti a decis vineri că aceasta este ilegală. Potrivit directorului general al STB, Adrian Criţ, la această oră au ieşit pe traseu doar trei tramvaie şi 10 autobuze.
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anunţat că susţine revendicările greviştilor de la STB şi solicită demisia primarului Capitalei, Nicuşor Dan, şi a directorului general al STB, Adrian Criţ.