ASF și Ambasada SUA, parteneriat strategic. Alexandru Petrescu s-a întâlnit cu ambasadorul Darryl Nirenberg
Președintele ASF, Alexandru Petrescu, și Consiliul Autorității au primit vizita ambasadorului SUA în România, Darryl Nirenberg. Discuțiile s-au axat pe cooperarea cu instituțiile americane SEC și CFTC, adică combaterea spălării banilor și reglementarea activelor digitale.
Parteneriat strategic româno-american, pentru piața financiară. Alexandru Petrescu (ASF), întrevedere cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg.
Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a primit joi vizita ambasadorului Statelor Unite ale Americii la București, Excelența Sa Darryl Nirenberg.
Întâlnirea a vizat aprofundarea cooperării instituționale, atragerea investițiilor americane și consolidarea transparenței pe piața de capital din România.
ASF și Ambasada SUA, parteneriat strategic. Alexandru Petrescu s-a întâlnit cu ambasadorul Darryl Nirenberg
Consiliul ASF, condus de președintele Alexandru Petrescu, a discutat cu diplomatul american despre extinderea parteneriatelor cu instituțiile de reglementare din SUA, dialogul cu mediul de afaceri și măsuri concrete pentru cresterea competitivității pieței financiare românești.
Schimb de experiență cu giganții de reglementare SEC și CFTC
În cadrul întrevederii, Alexandru Petrescu a evidențiat cooperarea strânsă a ASF cu Securities and Exchange Commission (SEC) și contactele avansate cu Commodity Futures Trading Commission (CFTC) din SUA.
„Într-un mediu în care capitalul și riscurile circulă dincolo de granițe, comunicarea directă între autorități și accesul la bune practici internaționale contribuie la o supraveghere mai eficientă și la protejarea investitorilor”, a declarat președintele ASF, Alexandru Petrescu.
Citeşte şi: Clonă a contului preşedintelui ASF, Alexandru Petrescu. Foloseşte abuziv imaginea şi identitatea
Un punct central pe agenda discuțiilor l-a constituit prevenirea și combaterea spălării banilor (AML), domeniu în care schimbul operativ de informații este crucial pentru integritatea piețelor financiare.
De asemenea, a fost abordată reglementarea activelor digitale, ASF pledând pentru un cadru clar care să susțină inovația, garantând totodată transparența și siguranța investitorilor.
Încurajarea noilor listări și dialogul cu mediul de afaceri american
Dialogul a vizat de asemenea prezența grupurilor financiare americane pe piața locală și colaborarea continuă cu Camera de Comerț Americană în România (AmCham România).
Consultarea periodică cu investitorii străini este văzută ca un pilon esențial pentru calitatea reglementărilor și creșterea încrederii în piață.
Citeşte şi: Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital e o prioritate. Firmele românești pot ajunge lideri europeni
Totodată, conducerea ASF a subliniat importanța stimulării noilor listări la bursă și extinderea accesului companiilor la finanțare prin intermediul pieței de capital.
„Urmărim ca aceste legături să susțină schimburi profesionale și inițiative de interes comun, cu beneficii pentru calitatea supravegherii și dezvoltarea piețelor financiare din România”, a încheiat șeful ASF, reiterând deschiderea instituției pentru noi proiecte comune cu partenerii americani.