Vremurile în care SUA şi Rusia decideau asupra celor mai importante problemele ale lumii au trecut, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, afirmând că acum Germania şi China se îndreaptă spre statutul de superputeri, scrie Agerpres.
Vremurile în care SUA şi Rusia decideau asupra celor mai importante problemele ale lumii au trecut, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, afirmând că acum Germania şi China se îndreaptă spre statutul de superputeri, scrie Agerpres.
Votul unanim al republicanilor din Senat vine după ce companiile ar fi limitat răspândirea unui articol din The New York Post despre fiul lui Joe Biden, Hunter.
Ambasada SUA la Bucureşti a transmis, joi, însănătoşire grabnică militarilor români răniţi în Afganistan şi un mesaj de apreciere pentru Armata Romnă. ”Ne onorează sprijinul loial şi angajamentul României în misiunile militare internaţionale”, a transmis Ambasada SUA.
Fiul președintelui SUA, Eric Trump a postat pe Twitter o fotografie cu Ice Cube și 50 Cent purtând șepci de campanie cu Trump 2020. Imaginea a fost trucată, însă, după o fotografie cu cei doi rapperi la un meci de baschet din august 2017.
Peste 34 de milioane de americani au votat deja, cu două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, a anunțat US Election Project.
Studiul clinic pentru vaccinul anti-COVID, de la AstraZeneca, ar putea fi reluat săptămâna aceasta, după ce a fost suspendat din cauză că o participantă s-a îmbolnăvit grav, scrie Reuters, citând patru surse.
Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut luni, la Washington, consultări politice cu secretarul de stat al SUA, Michael R. Pompeo.
Preşedintele SUA Donald Trump a declarat luni că va participa joi la o dezbatere cu fostul vicepreşedinte Joe Biden, în pofida condiţiilor pe care le consideră nedrepte, relatează Reuters.