luni 12 octombrie
EUR 5.3373 USD 4.7714
Abonează-te
Newsweek România

Coaliția lui Merz, slăbită după demisia lui Bärbel Bas din Guvern și șefia SPD, pe fondul unor tensiuni cu CDU

Data publicării: 12.10.2026 • 18:01
cancelarie Foto: Profimedia
cancelarie Foto: Profimedia

Coaliția cancelarului german Friedrich Merz este tot mai fragilizată după dubla demisie a lui Bärbel Bas din funcția de ministru al Muncii și de copreședintă a SPD. Aceasta acuză atacuri persistente din partea conservatorilor CDU, parteneri la guvernare, relatează AFP.

Acest anunţ-surpriză intervine într-un context tensionat între cei doi aliaţi în Guverm, care nu reuşesc să se înţeleagă asupra reformelor. pe fondul unei nepopularităţi-record a cancelarului şi unei creşteri tot mai puternice a opoziţiei de extremă dreapta în sondaje.

Bärbel Bas, în vârstă de 58 de ani, a anunţat că aceste ”atacuri publice” împotriva sa au fist recurente în ultma perioadă, inclusiv ”din partea partidului partenerului de coaliţie”, într-un mesaj adresat membrilor partidului său, în care-şi explică această demisie bruscă.

Coaliția lui Merz, slăbită după demisia lui Bärbel Bas din Guvern și șefia SPD, pe fondul unor tensiuni cu CDU

Presiunile au crescut, în ultimele săptămâni, împoriva ministrului, în interiorul coaliţiei.

Oficiali din cadrul blocului conservator CDU-CSU al lui Merz o acuză de faptul că încetineşte reforme pe care ei le consideră necesare în domeniile social şi al pensiilor.

”NEVOIE DE TIMP”

În mesajul său, Bas evocă de la bun început moartea norei sale, o problemă personală, şi faptul că are ”nevoie de timp” pentru a ţine doliu, pentru a-şi explica această dublă demisie, deoarece a demisionat şi de la preşedinţia SPD:

Citește și: Europa, mecanism de urgență împotriva agresiunii Rusiei. Măsuri contra dronelor, sabotajelor, incendierilor

Copreşedintele SPD Lars Klingbeil, liderul social-democraţi în Guvern, în care deţine funcţia de vicecancelar şi ministru al Finanţelor, s-a declarat ”foarte trist” în faţa presei şi i-a criticat pe conservatori, fără să-i numească însă în mod direct.

El a deplâns situaţia ”indecentă” la care este supusă colega sa, faţă de care s-au ”depăşit limitele”, el a îndemnat partidele moderate ”să nu participe la jocul distrugător al extremei drepte”, al cărei mod de operare este să facă ”forţele democratice să se sfârşie între ele”.

El a subliniat că, în general, ”femeile care ocupă posturi de conducere de prim-plan” sunt atacate personal ”tot mai puternic”.

Liderul SPD în Bavaria, Sebastian Roloff, a denunţat la cotidianul Handelsblatt ”atacuri în Guvern” şi ”provenind de la conducerea CDU”.

”CRITICI NEFONDATE”

Cancelarul Friedrich Merz, totodată preşedintele CDU, i-a mulţumit pe X lui Bas pentru ”angajamentul” său alături de el în Guvern, însă fără să răspundă acuzaţiilor ministrului demisionar.

”Ca tată şi bunic, nu-mi pot imagina greutatea unei astfel de peirderi”, este tot ceea a adăugat el, referindu-se la moartea norei ministrului.

Un purtător de cuvânt al lui Merz, Stefan Kornelius, întrebat într-o conferinţă de presă despre succesiunea lui Bas, a reacţinat oftând puternic, iar apoi i-a îndemnat pe parteneri ”să pună capăt criticilor nefondate şi să se concentreze asupra muncii”, adică ”să prezinte de-acum efectiv legea pensiilor”.

Citește și: Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa: „Ar fi mai bine ca Putin să nu atace cât sunt la comandă”

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) tocmai a obţinut victorii în două alegeri regioanle în estul ţării.

Guvernul Merz, care promite să accelereze reformele, rămâne împărţit pe tema unei viitoare pensionări la vârsta de 63 de ani, care urmează să fie înscrisă în proiectul de lege aflat în pregătire la ministerul lui Bas.

Acest dosar urmează să fie moştenit de succesorul lui Bärbel Bas, Alexander Schweitzer, în vârstă de 53 de ani, un ales din landul Renania-Palatinat (sud-vest), unul dintre vicepreşedinţii SPD.

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră