Val uriaș din Oceanul Pacific, cea mai extremă undă monstru înregistrată vreodată. Apare o dată la 1300 de ani
Un val uriaș din Oceanul Pacific e considerat cea mai extremă „undă monstru” înregistrată vreodată. Nu atât din punctul de vedere al înălțimii lui, cât al proporțiilor sale raportate la cele ale valurilor din jur.
În noiembrie 2020, un val neobișnuit de mare s-a format în largul coastei provinciei canadiene Columbia Britanică, ridicând o geamandură izolată până la înălțimea de 17,6 metri.
Câțiva ani mai târziu, s-a confirmat că acest perete de apă înalt cât o clădire cu patru etaje reprezenta cea mai extremă undă monstru înregistrată vreodată.
Se estimează că un asemenea fenomen extraordinar apare doar o dată la 1.300 de ani.
Valul monstru s-a ridicat la 17,6 metri
Timp de secole, valurile monstru au fost considerate simple legende marinărești.
Abia în 1995 mitul a devenit realitate. În prima zi a noului an, un val de aproape 26 de metri a lovit o platformă petrolieră aflată la aproximativ 160 de kilometri de coasta Norvegiei.
La acea vreme, așa-numitul „val Draupner” a sfidat toate modelele pe care oamenii de știință le elaboraseră până atunci.
De atunci, au fost înregistrate zeci de alte unde monstru, unele chiar și în lacuri.
Citește și: „Orașul Pierdut” de sub Oceanul Atlantic, unic în lume. De ce locul este în pericol?
Deși valul apărut în 2020, în apropiere de Ucluelet, pe insula Vancouver, nu a fost cel mai înalt, dimensiunea sa în raport cu valurile din jur a fost fără precedent.
Oamenii de știință definesc o undă monstru drept orice val care depășește de două ori înălțimea valurilor din jur.
De exemplu, valul Draupner avea 25,6 metri înălțime, în timp ce valurile din apropiere măsurau doar 12 metri.
Prin comparație, valul de la Ucluelet era de aproape trei ori mai mare decât cele din jur.
„Proporțional, valul de la Ucluelet este probabil cea mai extremă undă monstru înregistrată vreodată.
Au fost observate direct doar câteva unde monstru în condiții de mare agitată și niciuna nu a avut o asemenea amploare.”, explica, în 2022, fizicianul Johannes Gemmrich, de la Universitatea din Victoria, potrivit Science Alert.
În prezent, cercetătorii încearcă în continuare să înțeleagă cum se formează aceste valuri, pentru a putea anticipa mai bine apariția lor.
Printre metode se numără măsurarea undelor monstru în timp real și utilizarea unor modele care simulează felul în care vântul le generează.
Geamandura care a înregistrat valul de la Ucluelet fusese amplasată în larg, alături de alte zeci de dispozitive similare, de către un institut de cercetare numit MarineLabs.
Scopul era obținerea unor informații suplimentare despre pericolele din largul oceanului.
„Imprevizibilitatea undelor monstru și forța extraordinară a acestor «pereți de apă» le pot transforma într-un pericol major pentru activitățile maritime și pentru public”, a declarat Scott Beatty, directorul general al MarineLabs.
„Posibilitatea de a prezice apariția undelor monstru rămâne o întrebare deschisă, însă datele noastre ne ajută să înțelegem mai bine când, unde și cum se formează acestea și ce riscuri prezintă.”
Citește și: Piramida scufundată care rescrie istoria omenirii. Construcția a fost ridicată acum 12.000 de ani
Chiar și atunci când se produc departe de țărm, valurile neobișnuit de mari pot distruge nave, instalații eoliene marine sau platforme petroliere.
Dacă sunt suficient de înalte, pot pune în pericol chiar și viețile celor aflați pe plajă.
Din fericire, nici valul de la Ucluelet, nici cel de la Draupner nu au provocat pagube grave și nu au făcut victime. Alte unde monstru au avut însă consecințe tragice.
De exemplu, se crede în prezent că unele nave dispărute în anii 1970 s-ar fi scufundat după ce au fost lovite de valuri uriașe, apărute brusc.
Resturile plutitoare rămase în urma unor asemenea naufragii par să indice forța unui val imens, cu o creastă albă de spumă.
Din păcate, un studiu din 2020 a anticipat că, pe măsură ce schimbările climatice se accentuează, înălțimea valurilor din Pacificul de Nord va crește.
Acest lucru sugerează că recordul valului de la Ucluelet ar putea fi depășit mai devreme decât ar lăsa să se înțeleagă estimările actuale.
Cercetări experimentale publicate în 2024 sugerează că aceste valuri monstruoase ar putea ajunge la înălțimi de până la patru ori mai mari decât se credea posibil anterior.
Citește și: Ce se ascunde sub gheața din Antarctica, de fapt? Stratul înghețat ajunge la 4 kilometri grosime
Una dintre zonele faimoase pentru valurile uriașe este plaja Nazaré, din Portugalia, unde ele ating în mod frecvent 30 de metri înălțime.
Este și motivul pentru care surferii din toată lumea „vănează” undele monstru de aici pentru a stabili noi recorduri.