Ministrul Economiei a anunțat cum ne va afecta criza economică din SUA și că există două variante în această ecuație.
Ministrul Economiei a anunțat cum ne va afecta criza economică din SUA și că există două variante în această ecuație.
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Consiliul de Afaceri Americano-Român (AMRO) au organizat o sesiune de întâlniri B2B între reprezentanții companiilor americane și cele românești, în scopul promovării relațiilor economice și comerciale dintre cele două state.
În cei trei ani de când a apărut Covid-19, în Statele Unite ale Americii, majoritatea americanilor a fost infectată și a revenit apoi, în mare parte, la rutina prepandemică și la viața sa de zi cu zi. Oamenii de ştiinţă sunt însă încă în intuneric
Relațiile dintre Rusia și SUA, la „cel mai scăzut nivel" după incidentul cu drona doborâtă în apele internaționale din Marea Neagră, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov
SUA sunt angajate să sprijine România să se alăture programului american de vize cât mai curând posibil, a declarat Derek Hogan, asistentul principal adjunct al secretarului de stat al Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentului de Stat.
Anatoli Antonov, ambasadorul rus în SUA, a declarat marți că Rusia nu dorește o "confruntare" cu SUA, dar avioanele americane nu au ce căuta în apropierea graniței rusești".
Joe Biden, împreună cu premierul australian, Anthony Albanese, şi cel britanic, Rishi Sunak, au lansat luni un spectaculos program de submarine cu propulsie nucleară, menite să contracareze China.
Autoritățile au închis Signature Bank, o instituţie bancară din New York. Este al treilea cel mai mare eșec din istoria bancară a Statelor Unite, la două zile după ce autoritățile au închis Silicon Valley Bank, într-un colaps care a blocat miliarde de dep