Cei care mai au de făcut cumpărături pentru Paște sau obișnuiesc să le lase pe ultima sută de metri trebuie să știe că supermarketurile din România vor funcționa după un program special, diferit de la un lanț la altul.
Cei care mai au de făcut cumpărături pentru Paște sau obișnuiesc să le lase pe ultima sută de metri trebuie să știe că supermarketurile din România vor funcționa după un program special, diferit de la un lanț la altul.
Horoscop 6 aprilie. Acestea sunt cele 3 zodii care intră într-o perioadă de abundență până pe 20 aprilie
Alzheimer reprezintă aproximativ 60% dintre cazurile de demență. 40% dintre forme sunt diferite. Iar specialiștii spun că e foarte important ca semnalele de alarmă date de aceste forme între 55 și 65 de ani trebuie identificate imediat.
În aprilie 2026, calendarul plăților sociale este devansat astfel încât beneficiarii să primească sumele înaintea sărbătorilor pascale. Această organizare permite o mai bună planificare a cheltuielilor pentru Paște, într-un context în care multe familii depind de aceste sume.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza carburanţilor, că trebuie raţionalizare, de pe acum, ca să nu ajungem la criză, el arătând că marea problemă este că toţi se reped să reducă preţul.
Industria auto din Europa se confruntă cu o criză structurală profundă. Scăderea cererii pentru vehiculele electrice, concurența chineză și costurile ridicate de finanțare au creat „o furtună perfectă” în sector în ultimii cinci ani.
Primăria Sectorului 5 se află pe final pentru atribuirea unui nou mega-contract pentru reabilitatrea blocurilor în valoare de 2,5 miliarde lei. După ce aceeași entitate atribuise un contract similar cu un an înainte în valoare de 3,3 miliarde lei.
Horoscop 7 aprilie. Luna în Săgetător aduce oportunități financiare Peștilor. Gemenii primesc sfaturi utile. Balanțele reușesc să-și atingă obiectivele dacă oferă mai multă libertate celor din jur. Săgetătorii trebuie să fie atenți la expunerea vieții personale.