Vladimir Putin a declarat că Rusia este dispusă să poarte negocieri de pace cu Ucraina, dar numai pe baza condițiilor convenite în cadrul negocierilor de la Istanbul din 2022, care au fost considerate pe scară largă ca fiind nefavorabile Ucrainei.
Vladimir Putin a declarat că Rusia este dispusă să poarte negocieri de pace cu Ucraina, dar numai pe baza condițiilor convenite în cadrul negocierilor de la Istanbul din 2022, care au fost considerate pe scară largă ca fiind nefavorabile Ucrainei.
Un studiu evidențiază faptul că exemplul părinților în ceea ce privește utilizarea telefonului are un impact direct asupra sănătății mintale a copiilor lor.
Sistemul antidronă Merops, pus la dispoziția României de către Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral, a fost operaționalizat și integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României, a informat, miercuri, Ministerul Apărării Naționale.
CCR a respins obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Nicuşor Dan și a declarat drept constituțională „Legea urșilor”. Astfel, pot fi împușcați peste 950 de urşi în 2026 şi 2027
Gratuitatea pentru buletinul electronic nu se oprește încă. Statul prelungește termenul până la 29 august 2026, într-un moment în care cererea pentru noile acte crește accelerat.
Piața auto din Europa a crescut cu 4% în primele 5 luni din 2026, în ciuda situației geo-politice și economice. Vânzările de mașini noi au scăzut în 9 țări din cele 27, iar România este singura țară mare din UE care a raportat o scădere cu 2 cifre, -10%. Cipru ne depășește: -11%.
Va fi introdusă o nouă regulă privind meciurile eliminatorii în timpul CM 2026? Potrivit The Athletic, FIFA lucrează la simplificarea procesului loviturilor de departajare.
Campionatul Mondial de fotbal este în plină desfășurare, cel mai mare eveniment fotbalistic posibil. Un german are o asemenea memorie încât este capabil să-și amintească rezultatele a peste 1.000 de partide, deținând 4 recorduri Guinness World Records.