Un mare sportiv, câștigător al Cupei Campionilor Europeni, căreia i se spunea "Tunarul Europei", a încetat din viață din cauza unei infecții care i-a afectat organismul.
Un mare sportiv, câștigător al Cupei Campionilor Europeni, căreia i se spunea "Tunarul Europei", a încetat din viață din cauza unei infecții care i-a afectat organismul.
Sporturile de iarnă au ajuns să fie un lux în România. Cât costă o zi de ski în Sinaia all inclusive cu cazare, mâncare și acces pe pârtii.
Petre Steinbach a intrat în analele sportului românesc ca un mare fotbalist. Comuniștii l-au „șters”, însă, din istorie, iar rușii l-au deportat la ordinul lui Stalin, să muncească în minele URSS.
Prințul din Trivale, sau Gâscanul, așa cum era numit de suporteri, a fost primul fotbalist român dorit de Real Madrid. Ceaușescu nu l-a lăsat să plece, iar el a jucat aproape toată viața la aceeași echipă. Avea să sfârșească tragic, la 60 de ani, pe patul unui spital.
Descoperită întâmplător, ajunge prima campioană mondială a atletismului românesc. Multipla campioană la atletism a urcat de zece ori pe podiumul Campionatelor Mondiale. Sportiva are, totuși, un mare regret.
Ce spune președintele FRF despre șansele României la EURO 2024: „Cea mai scăzută valoare a lotului”.
Vlad Stancu a ratat calificarea în finala probei de 800 m liber la Europenele de la Otopeni.
David Popovici a declarat că i-ar plăcea să câştige aurul acasă, dar nu e cel mai important lucru de pe Pământ.