Drama primului fotbalist român dorit de Real Madrid. Avea picioarele paralizate în ultimele zile

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 31.12.2023 - 18:00
Nicolae Dobrin a fost primul fotbalist dorit de Real Madrid Foto: Facebook/FC Arges
Nicolae Dobrin a fost primul fotbalist dorit de Real Madrid Foto: Facebook/FC Arges

Prințul din Trivale, sau Gâscanul, așa cum era numit de suporteri, a fost primul fotbalist român dorit de Real Madrid. Ceaușescu nu l-a lăsat să plece, iar el a jucat aproape toată viața la aceeași echipă. Avea să sfârșească tragic, la 60 de ani, pe patul unui spital.

SHARE

Nicolae Dobrin s-a născut în 1947 la Pitești, iar la 14 ani și 10 luni debuta, la seniori, în meciul dintre Știința Cluj și Dinamo Pitești.

Avea să fie începutul unei cariere strălucite a celui care a fost considerat cel mai bun fotbalist român din istorie, de către prestigioasa publicație L'Equipe.

Drama primului fotbalist român dorit de Real Madrid

În 1972, a fost primul fotbalist român dorit de Real Madrid, însă Nicolae Ceaușescu i-a refuzat plecarea, chiar dacă spaniolii oferiseră 2 milioane de dolari, o sumă imensă pentru acea perioadă.

Citește și: Drama fotbalistului căruia i se spunea "Ministrul Apărării". Bolnav, s-a aruncat pe geam la spital

După ce a jucat împotriva spaniolilor în Liga Campionilor, înscriind un gol, Santiago Bernabéu, faimosul președinte al madrilenilor, a fost atât de impresionat de calitățile lui Dobrin, încât ar fi fost dispus să ofere 2 milioane de dolari pentru a-l transfera, o sumă enormă pentru acele vremuri. Însă Bernabeu a trebuit să poarte discuții chiar cu Nicolae Ceaușescu, dar nu a reușit să-l convingă, deoarece conform propagandei oficiale, Dobrin era „bun național” și nu putea fi „înstrăinat”.

Citește și: Ultimele ore din viața lui Maradona: „Dormea și respira normal”. Justiția a deschis o anchetă

Fusese deja ales cel mai bun fotbalist al României, în anii 1966, 1967 și 1971.  

A evoluat aproape întreaga sa carieră pentru echipa FC Argeș Pitești, cu care a câștigat două titluri de campion național, în 1972 și 1979.

A participat la 409 meciuri în prima divizie națională, înscriind 111 goluri.

Pentru echipa națională a debutat la vârsta de 19 ani, la 1 iunie 1966, cu ocazia meciului de fotbal RFG - România, terminat cu scorul de 1-0. A îmbrăcat tricoul naționalei României de 48 de ori, marcând pentru aceasta de șase ori.

Desemnat cel mai bun fotbalist român de L'Equipe

În 2016, L'Equipe l-a desemnat pe Nicolae Dobrin cel mai bun fotbalist român din istorie. Gazetarii francezi au realizat un portret al „Gâscanului”.

Citește și: 30 de ani de la moartea de infarct a fotbalistului cu 7 inimi. „A fost o mușamalizare”

„Un tehnician fără pereche, prima vedetă a fotbalului românesc, a debutat în prima divizie la 14 ani și 10 luni, la FC Argeș, unde a jucat aproape toată cariera.

În 1972, Dobrin a fost la un pas să ajunga la Real Madrid, însă afacerea a căzut, în ciuda celor 2 milioane de dolari oferite, atunci o sumă uriașă.

Jocul lui amintea în același timp de Ivica Osim și de Gunter Netzer. Dobrin însa diviza. Unii îi reproșau că joaca lent și ca are schimbări de dispoziție, alții erau de părere că e inadmisibil să te lipsești de un asemenea talent.

Fals atacant central, Dobrin a fost liderul tehnic al naționalei României timp de vreo 15 ani, între 1966 și 1980. El n-a jucat la Mondialul 1970 din cauza unui conflict cu Angelo Niculescu. Apoi, în ultimul tur preliminar al EURO 1972, echivalentul sferturilor de finală, România a fost eliminată de Ungaria după un meci de baraj”, consemna L'Equipe.

Dobrin, pe patul spitalului: Ce bine era dacă nu fumam

Nicolae Dobrin avea să-și găsească sfârșitul la 26 octombrie 2007 într-un spital din Pitești, la 60 de ani.

Avea cancer pulmonar cu multiple metastaze.  

Soția lui Dobirn a povestit pentru GSP.: "Boala se agrava. Metastazele ajunseseră la coloană. Gicu paralizase la ambele picioare. Dar era conştient. Nu mai avea nici o şansă. Poate doar cu nişte medicamente foarte scumpe, Tarceva. Le-am luat. Orice pentru o cît de mică speranţă. Ce să-i spun, că aşteptăm moartea? (Plînge în hohote). I-am dat pastile 6 zile şi starea lui s-a înrăutăţit. Vomita. Nu mai putea mînca. Marţi l-am dus la spital la Piteşti".

Devenise un copil. "Îşi făcea griji cum o să-l punem în maşină. L-am luat în braţe, că nu mai avea decît vreo 50 de kilograme", spune şi Dănuţ. Gica a continuat: "Gicu mă tot întreba: L-am minţit iar că facem analize şi ne întoarcem".

Cu puţin timp înainte să moară, "Gîscanul" i-a mărturisit soţiei sale: "Ce bine era dacă nu aş fi fumat. Aş fi scăpat de toate suferinţele şi de toate durerile astea!", conform GSP.

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te