Un număr de 41 de persoane din judeţul Olt, care au fost înţepate de căpuşe în primele patru luni ale acestui an, s-au prezentat la spital pentru a primi asistenţă medicală, a informat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt.
Un număr de 41 de persoane din judeţul Olt, care au fost înţepate de căpuşe în primele patru luni ale acestui an, s-au prezentat la spital pentru a primi asistenţă medicală, a informat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt.
Şase persoane, între care o gravidă în şase luni şi trei pacienţi dializaţi, au ajuns joi la spital, în urma coliziunii între o ambulanţă şi un autoturism, pe un drum judeţean din comuna Frânceşti, au informat autorităţile vâlcene.
Nicolae Neagoe, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble 1968, alături de Ion Panțuru, la bob două persoane, a plecat astăzi dintre noi la 81 de ani.
O femeie din Cluj a obținut, în prima instanță, daune morale de 300.000 de euro, după ce și-a pierdut soțul din cauza unei infecții luate din spital.
Alexandru Rafila a explicat marți, la o emisiune TV, cu cât va crește prețul medicamentelor generice, indexarea prețurilor urmând să se realizeze „foarte curând”, adică „în această lună sau în prima parte a lunii mai”.
Doctorul Alberto Zangrillo, medicul curant al lui Silvio Berlusconi, a recunoscut sâmbătă că fostul premier italian suferă de "o patologie gravă" şi se află într-o situaţie "dificilă", dar a subliniat că "răspunde bine la tratament".
Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a părăsit sâmbătă spitalul din Roma unde fusese internat miercuri din cauza unor probleme respiratorii.
Dan Barna a fost acroşat de o maşină în zona Bd. Ion Mihalache din Capitală, vineri seara, în timp ce traversa strada pe o trece de pietoni semaforizată, pe o trotinetă electrică. Vicepreședintele USR a mers la spital pentru investigații, dar urmările nu sunt grave.