Medicii din mai multe țări europene au semnat o scrisoare deschisă în care atrag atenția cu privire la lipsa medicamentelor pentru copii, inclusiv a antibioticelor.
Medicii din mai multe țări europene au semnat o scrisoare deschisă în care atrag atenția cu privire la lipsa medicamentelor pentru copii, inclusiv a antibioticelor.
Nicolae Neagoe, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble 1968, alături de Ion Panțuru, la bob două persoane, a plecat astăzi dintre noi la 81 de ani.
Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, primarul Constanței Vergil Chițac și președintele CJ Constanța Mihai Lupu au semnat contractele de finanțare pentru construcția a două spitale noi în municipiu, în valoare de 1,4 miliarde de lei.
Alexandru Rafila a explicat marți, la o emisiune TV, cu cât va crește prețul medicamentelor generice, indexarea prețurilor urmând să se realizeze „foarte curând”, adică „în această lună sau în prima parte a lunii mai”.
Spitalele judeţene din Buzău şi Ploieşti fac schimb de pacienţi din cauza deficitului de personal pe anumite specialităţi, a declarat, sâmbătă, Claudiu Damian, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.
Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a părăsit sâmbătă spitalul din Roma unde fusese internat miercuri din cauza unor probleme respiratorii.
O boală pe care lumea o confundă cu o răceală se răspândește în România. Numărul cazurilor de tuberculoză este în creștere.
Revoluția pe care ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a promis-o pentru sistemul medical românesc continuă. Ajuns la capitolul sensibil al lipsei centrelor de mari arși, Rafila a inițiat o OUG care să deblocheze 200 milioane de euro pentru construirea a trei astfel de centre.