În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 2.600 de solicitări ale cetăţenilor, au fost constatate peste 10.400 de fapte contravenţionale, iar 733 de permise de conducere au fost reţinute.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 2.600 de solicitări ale cetăţenilor, au fost constatate peste 10.400 de fapte contravenţionale, iar 733 de permise de conducere au fost reţinute.
În contextul ploilor torențiale, probabilitatea să întâlnești o porțiune de drum inundat cu mașina e foarte mare. Cum mașinile nu au funcție „submarin”, apa e un dușman redutabil pentru motoare și sistemele electrice. Iar mecanicii au câteva sfaturi ce te pot salva de cheltuieli.
Umblă vorba pe Internet că, dacă ai luat o piatră în parbriz și s-a fisurat, poți stopa sau chiar „repara” fisura cu lipici de tip super glue. Dar specialiștii explică clar ce poți sau nu să faci în acest caz.
Iarna a venit deja în multe zone din România, deși luna octombrie abia a început. Încălțați mașina cu anvelope de iarnă ori all seasons, marcate „M+S” și simbolul special „3PMSF”, de tip fulg de zăpadă şi munte, conduceți în siguranță și evitați minimum 1.800 lei amendă.
Orice autovehicul aflat în circulație în România trebuie să aibă Inspecția Tehnică Periodică valabilă. Iar legea este clară și pentru cazul în care nu mai ai ITP și îți lași mașina parcată pe stradă, pe domeniul public.
Cu siguranță nu știai că poți lua amendă în această țară dacă parchezi sub nuci pe stradă. Iată ce spun legea și unde se aplică și de ce să nu parchezi sub nuci sau copaci cu fructe?
Ciotul autostrăzii A0 dintre Mogoșoaia și Corbeanca ar putea fi gata cu 6 luni mai repede decât termenul contractual. Constructorul se „luptă” cu CFR și AFER pentru obținerea tuturor avizelor pentru o zonă în care nu are încă acces.
Roz, portocaliu, albastru, verde... Există mai multe tipuri de antigel, de lichid de răcire, pentru mașini, în funcție de compoziția chimică. Există, însă, o o culoare la care toate tipurile pot ajunge și n-ar trebui să o facă. Este vorba despre maro.