Un număr de 108 dosare au fost depuse în cadrul Programului de realizare a pistelor pentru biciclete, în primele două minute de la lansarea sesiunii de finanţare, conform Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Un număr de 108 dosare au fost depuse în cadrul Programului de realizare a pistelor pentru biciclete, în primele două minute de la lansarea sesiunii de finanţare, conform Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Premierul României a participat astăzi la Conferința „România Digitală, România Liberală”, ocazie cu care a precizat că digitalizarea României este unul dintre principalele obiectivele ale guvernului pe care îl conduce.
El a susţinut că proiectul de buget pe anul viitor va fi aprobat în Parlament la sfârşitul lunii noiembrie sau cel mai târziu în prima săptămână din decembrie.
Guvernul ar putea să aprobe săptămâna viitoare criteriile de eligibilitate pentru proiectele ce vizează construcţia de spitale cu finanţare prin PNRR, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă la Braşov, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a declarat că proiectele legilor justiţiei, aflate în dezbatere în Parlament, au ţinut cont de avizele Comisiei de la Veneţia şi au fost elaborate şi după consultarea cu partenerii europeni, respectiv cu Comisia Europeană.
Cel mai popular program de finanţare europeană a adus la Iaşi investiţii aproape de pragul de un miliard de lei. Dar nu toate proiectele s-au derulat conform aşteptărilor, iar o serie de probleme au cauzat întârzieri majore în implementare şi chiar rezilieri de contracte.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că foarte multe din amendamentele primite şi examinate s-au regăsit în proiectele de modificare a legilor Justiţiei.
Meta Platforms Inc., firma mamă reţelei de socializare Facebook, a anunţat joi că va derula prima sa emisiune de obligaţiuni, într-un moment în care compania face investiţii importante în proiectele sale din domeniul metaverse.