Fotbalul englez a fost lovit de curând de un scandal în care este implicată una dintre pretendentele la titlu în acest sezon, Tottenham Hotspur.
Fotbalul englez a fost lovit de curând de un scandal în care este implicată una dintre pretendentele la titlu în acest sezon, Tottenham Hotspur.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat marţi, pe pagina sa de Facebook, vizita oficială a ministrului de Interne italian, Matteo Salvini. Aceasta a confundat însă funcţia pe care Salvini o are în Guvern, numindu-l preşedintele „Consiliului de Miniştri”.
Premierul Viorica Dăncilă are un parcurs educațional care nu o îndreptățește să fie premier. O comparație, din acest punct de vedere, cu omologii săi occidentali, o plasează în coada clasamentului.
Renate Weber a cerut demisia sau demiterea lui Darius Vâlcov, după ce acesta a publicat fişa medicală a unui protestatar.
Premierul Viorica Dăncilă a gafat a doua oară în cadrul vizitei în Macedonia. După ce a încurcat în mod repetat etnia cu cetățenia, prim-ministrul României a declarat că este primul șef de guvern care a vizitat vreodată statul macedonean.
Viorica Dăncilă a făcut o nouă gafă, de data aceasta în cadrul vizitei din Macedonia: a încurcat repetat etnia cu cetățenia și invers. La declarația de presă comună cu omologul de la Skopje, Dăncilă s-a referit la etnicii aromâni din Macedonia cu apelativul „cetățeni aromâni”.