Planul Guvernului pentru comasarea primăriilor. Impozite cu până la 50% mai mici, pentru cetățeni
Guvernul pregătește un pachet de facilități, pentru a încuraja comasarea voluntară a comunelor mici. Locuitorii din cele 429 de localități vizate, cu sub 1.500 de locuitori, ar urma să beneficieze de reduceri de impozite de până la 50% și de fonduri suplimentare de investiții.
Autoritățile centrale pregătesc un set de măsuri stimulative, pentru a impulsiona reforma administrativ-teritorială, prin comasarea voluntară a comunelor cu o populație redusă.
Potrivit anunțului făcut de Ministerul Dezvoltării, locuitorii din unitățile administrativ-teritoriale care aleg să se unească ar urma să beneficieze de reduceri ale taxelor și impozitelor locale de până la 50%.
Într-o primă etapă a planului guvernamental sunt vizate 429 de localități din România care au cel mult 1.500 de locuitori.
Planul Guvernului pentru comasarea primăriilor. Impozite cu până la 50% mai mici, pentru cetățeni
Pe lângă facilitățile fiscale destinate cetățenilor, programul promite și alocarea de fonduri dedicate pentru proiecte de investiții în zonele respective.
Programul urmează să fie supus consultării publice, iar autoritățile își propun ca demersurile pentru referendumurile locale să fie inițiate până la 1 martie 2027, astfel încât noua hartă administrativă să producă efecte începând din anul 2028.
Citeşte şi: Reforma administrativă: Scutiri de taxe timp de 5 ani pentru localitățile care acceptă comasarea
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a anunțat joi, la Buzău, că vor fi acordate și fonduri pentru investiții în localitățile care aleg această variantă.
Sunt vizate, într-o primă etapă, 429 de unități administrativ-teritoriale cu cel mult 1.500 de locuitori, iar schimbările ar urma să se aplice din 2028.
Ministrul a explicat că autoritățile pregătesc un program prin care să convingă primăriile mici să se unească, în loc să continue să funcționeze separat, conform antena3.ro.
Pe lângă banii pentru investiții, și locuitorii ar urma să beneficieze de facilități fiscale, potrivit Agerpres.
Citeşte şi: Două comune din Hunedoara vor comasare de bună voie. Care primar renunță la funcție?
„Am vorbit despre reforma administrativă, comasarea voluntară a celor 429 de localităţi cu o populaţie până la 1.500 de locuitori.
Gândim un program de investiţii pentru cei care aleg să se comaseze voluntar, cu sprijin şi inclusiv şi pentru cetăţeni, reducerea impozitelor cu până la 50%, pentru cei care aleg să se comaseze”, a declarat Alexandru Stoica.
Anunțul a fost făcut la Consiliul Județean Buzău, în cadrul unei conferințe dedicate pregătirii fondurilor europene, pentru perioada 2028-2034 și Programului Regional Sud-Est.