Nicolae Ciucă consideră că „este o soluţie foarte bună” analizarea amendamentului propus de PSD, prin care plafonarea preţurilor la energie să se raporteze la consumul curent şi nu la cel din anul 2021.
Nicolae Ciucă consideră că „este o soluţie foarte bună” analizarea amendamentului propus de PSD, prin care plafonarea preţurilor la energie să se raporteze la consumul curent şi nu la cel din anul 2021.
Întrebat dacă va renunţa la şefia Executivului în favoarea liderului PSD Marcel Ciolacu, primul ministru a răspuns: „Sigur că da!”.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu încep mâine o vizită de trei zile în Japonia, unde urmează să participe la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului premier nipon, Shinzo Abe.
Premierul Nicolae Cucă a transmis, duminică, un mesaj de sănătate, fericire şi bunăstare membrilor comunităţilor evreieşti.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă va efectua, în perioada 26-28 septembrie, o vizită la Tokyo (Japonia), pentru a participa la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului premier nipon Shinzo Abe.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Director al Băncii Japoneze de Cooperare Internaţională, Tadashi Maeda, context în care au fost analizate oportunităţile de finanţare a proiectelor din domeniul energiei şi al infrastructurii feroviare.
Rerş Bogdan a adăugat că, totuşi, în PNL nu a fost luată încă o decizie definitivă cu privire la candidatul pe care îl va propune la prezidenţiale, urmând să stabilească cine beneficiază de cea mai mare încredere în sondaje.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat în mesajul transmis în cadrul Conferinţei Internaţionale a Gazului din România că Guvernul pe care îl conduce şi-a asumat ca obiectiv important obţinerea independenţei energetice şi transformarea României într-un factor de securitate în regiune.