Ministrul a declarat că întâlnirea din Austria, la care a participat şi ambasadorul României la Viena, Emil Hurezeanu, are ca scop identificarea condiţiilor în care muncesc şi trăiesc românii din această ţară.
Ministrul a declarat că întâlnirea din Austria, la care a participat şi ambasadorul României la Viena, Emil Hurezeanu, are ca scop identificarea condiţiilor în care muncesc şi trăiesc românii din această ţară.
A fost spectacol duminică, 2 octombrie, la Ulmeni. Parlamentari, ministrul Muncii, Marius Budăi, reprezentanți autorităților locale și centrale, precum și aproape toți localnicii, s-au înghesuit la inaugurarea podului peste Someș, la care se lucrează din 2015.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că vor fi majorări salariale din luna august pentru sectorul bugetar, precizând că de creşteri vor beneficia şi angajaţii ministerelor Culturii, Transporturilor şi cei ai Institutului Naţional de Statistică.
Marius Budăi spune că persoanele cu dizabilităţi nu vor mai trebui să se deplaseze la comisiile de specialitate pentru reevaluarea dosarelor.
Comisia Europeană a explicat clar că o renegociere a PNRR se poate face doar în condiţii excepţionale, cum ar fi dezastrele naturale, iar o astfel de renegociere ar duce la întârzierea reformelor şi la pierderea unor fonduri.
Premierul Nicolae Ciucă a negat că și-ar fi dat acordul, într-o discuție cu ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), pentru renegocierea PNRR în vederea creșterii plafonului de 9,4% din PIB în cazul pensiilor.
Social-democraţii şi-au desemnat candidaţii pentru portofoliile de miniştri pe care le vor ocupa în viitorul guvern condus de Nicolae Ciucă, alături de PNL şi UDMR.
Marius Budăi, PSD, fostul ministru al Muncii, susține că nu există sporuri abuzive în sistemul bugetar şi susţine că sporul de calculator nu există, acesta fiind folosit de actuala coaliţie pentru a justifica măsurile de austeritate.